Negocierile de coaliţie în Germania ar putea începe la jumătatea lui octombrie

Publicat:

Partidele politice germane ar trebui să stabilească până la mijlocul lunii octombrie cine va lua parte la discuţiile formale de coaliţie, după ce social-democraţii au câştigat la o diferenţă foarte mică alegerile naţionale de duminică, a afirmat joi liderul adjunct al Uniunii Creştin-Democrate a cancelarului în exerciţiu Angela Merkel, transmite Reuters, potrivit agerpres.

“Până la mijlocul lunii octombrie trebuie să se clarifice în ce direcţie mergem”, a declarat pentru postul naţional de radio Deutschlandfunk Jens Spahn, ministru al sănătăţii şi vicepreşedinte al CDU.


Citeşte şi: 100 de morţi într-o revoltă din închisoare! Preşedintele ţării declară ‘situaţie excepţională’ – Black News

Atât SPD, de centru-stânga, cât şi blocul conservator al lui Merkel, care a înregistrat o scădere record la vot, vor avea nevoie de Partidul Liberal Democrat, de centru-dreapta (FDP) şi de Verzii (ecologişti) ca parteneri pentru a obţine o majoritate parlamentară necesară formării unei coaliţii guvernamentale.

Verzii au declarat miercuri că au avut o primă rundă “bună” de discuţii exploratorii cu FDP, deşi aceste două formaţiuni sunt pe poziţii diferite privind alegerea principalului partid căruia să i se alăture ca să formeze o coaliţie. Verzii favorizează o coaliţie în trei cu liberalii şi SPD, în timp ce FDP ar prefera ca cele două partide mai mici să se alăture blocului CDU/CSU al lui Merkel.

Citeşte şi: Polonia cumpără mai multe elicoptere americane – Black News

Spahn a spus că nu este momentul să se discute dacă Armin Laschet, candidatul conservatorilor la succesiunea lui Merkel, să rămână în funcţie, menţionând că partidul său a fost de acord ca Laschet să conducă discuţiile exploratorii de coaliţie, împreună cu premierul bavarez Markus Soeder.

Pe de altă parte, Jens Spahn a dat vina atât pe gestionarea campaniei electorale, cât şi pe lipsa de unitate a CSU şi CDU pentru înfrângerea electorală suferită. “Trebuie asumat acest lucru. Toţi împărtăşim responsabilitatea”, a declarat politicianul german.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.