Negocierile de pace cu talibanii afgani sunt ”încurajatoare’, afirmă secretarul interimar al Apărării din SUA

Publicat:

Avansarea negocierilor cu insurgenţii talibani afgani pe tema unui acord de pace este un semnal “încurajator”, afirmă Patrick Shanahan, secretarul american interimar al Apărării, precizând însă că nu a fost stabilit un calendar al retragerii trupelor SUA, scrie mediafax.

“Într-adevăr, avansarea negocierilor este încurajatoare”, a declarat Patrick Shanahan, potrivit agenţiei Reuters, înaintea întrevederii de la Pentagon cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.


Citește și : Premierul libian spune că ţara sa face „tot posibilul” pentru a ameliora situaţia umanitară în taberele de migranţi

Întrebat dacă Washingtonul pregăteşte retragerea totală a efectivelor militare din Afganistan, Patrick Shanahan a răspuns: “Nu”.

Însă alt oficial american a declarat, sub protecţia anonimatului, că Statele Unite nu intenţionează să menţină trupe în Afganistan după semnarea unui eventual acord de pace. “Sigur că nu vrem menţinerea unei prezenţe militare permanente în Afganistan. Obiectivul nostru este să aducem pace în Afganistan şi am vrea un parteneriat viitor, reconfigurat, cu guvernul afgan. Vrem să lăsăm o moştenire bună”, a subliniat oficialul citat, explicând că trupele SUA vor putea fi retrase abia după un armistiţiu definitiv.

Negociatorii Statelor Unite au ajuns la un acord cu reprezentanţi ai insurgenţilor talibani pentru un proiect de tratat care ar putea pune capăt conflictului din Afganistan, care durează de 17 ani, a anunţat emisarul Washingtonului, Zalmay Khalilzad.

Citește și : Trump a evocat posibilitatea lansării unei invazii militare în Venezuela, afirmă un senator american

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Snapchat, acuzată că ar fi creat un mediu nesigur pentru minori

Snapchat, acuzată că ar fi creat un mediu nesigur pentru minori Snapchat este acuzată că ar fi creat un mediu nesigur pentru minori, expunându-i la...

Prinţesa Beatrice, nepoata regelui Charles, aşteaptă al doilea copil

Prinţesa Beatrice, nepoata regelui Charles, aşteaptă al doilea copil Prinţesa Beatrice, nepoata regelui Charles şi fiica Prinţului Andrew, aşteaptă al doilea copil. Prinţesa şi soţul ei...

O femeie, care s-a căsătorit cu ea însăşi, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură

O femeie, care s-a căsătorit cu ea însăşi, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură O femeie, care...

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit o secție de votare în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.