
Negocierile în format multilateral pe tema relansării Acordului nuclear iranian vor fi reluate marţi, la Viena, în efortul de readucere a Statelor Unite în tratat, anunţă Uniunea Europeană, informează mediafax.
La negocieri participă reprezentanţii Uniunii Europene, ai Iranului, Statelor Unite, Chinei, Franţei, Germaniei, Marii Britanii şi Rusiei.
Citește și : PPE cere BLOCAREA fondurilor europene pentru Cehia
“Participanţii continuă discuţiile în perspectiva posibilei reveniri a Statelor Unite în Acordul nuclear şi pentru asigurarea aplicării depline şi efective a Tratatului”, anunţă Uniunea Europeană, conform agenţiei Reuters şi site-ului Swissinfo.ch.
În primele două sesiuni de negocieri s-au înregistrat progrese, dar sunt necesare discuţii suplimentare. Negocierile sunt coordonate de Enrique Mora, director pentru Afaceri Politice în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă (EEAS).
Iranul a intensificat activităţile nucleare în contextul retragerii Statelor Unite din Acordul atomic din 2015. Relaţiile dintre Statele Unite şi Iran sunt tensionate, din cauza programului nuclear iranian şi a activităţilor balistice. Washingtonul este nemulţumit de influenţa Iranului asupra unor ţări din Orientul Mijlociu. Fostul preşedinte Donald Trump a decis în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni. Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul.
Citește și : Franţa îşi redeschide clasele pentru elevii de şcoală primară
Preşedintele Joseph Biden a semnalat că Statele Unite ar putea reveni în Acordul nuclear iranian, însă a cerut clauze suplimentare, care să limiteze activităţile balistice iraniene şi influenţa regională a Teheranului.
Însă preşedintele Hassan Rohani a transmis că Iranul va reveni la respectarea în totalitate a angajamentelor asumate prin Acordul nuclear din 2015 doar dacă Statele Unite anulează sancţiunile.
This post was last modified on 26/04/2021 20:56 20:56