X

Negocierile între Moscova şi Kiev sunt ÎNGHEŢATE

Viceministrul rus de externe Andrei Rudenko a declarat marţi că între Rusia şi Ucraina nu există la ora actuală “niciun tip” de negocieri, potrivit EFE şi agerpres.

“Negocierile nu continuă. Ucraina a abandonat, de fapt, procesul de negociere”, a declarat Rudenko, citat de agenţia de presă rusă Interfax.

Vezi şi: Biden şi Mitsotakis salută relaţia greco-americană care ‘niciodată nu a fost mai bună’ (VIDEO) – Black News

Ministrul adjunct de externe rus a subliniat că discuţiile, care au început la sfârşitul lunii februarie, s-au întrerupt.

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a criticat marţi Washingtonul şi Londra pentru că au “ghidat” Ucraina în timpul rundelor anterioare ale negocierilor cu Rusia.

Negocierile între cele două părţi au intrat în impas acum o lună şi jumătate, după recrudescenţa confruntărilor de la Mariupol şi descoperirea atrocităţilor comise de trupele ruse la Bucea, o suburbie a Kievului.

Ultima rundă de discuţii, cu prezenţă fizică, între delegaţiile celor două ţări a avut loc la Istanbul, în Turcia, la 29 martie.

Citește şi: Peste 260 de luptători ucraineni au fost EVACUAŢI din Azovstal – Black News

După această reuniune, părţile au sugerat progrese timide, însă în următoarele săptămâni au subliniat că diferenţele rămân ireconciliabile, în ciuda faptului că contactele au continuat în format de videoconferinţă.

La 9 mai, negociatorul-şef rus, Valdimir Medinski, susţinea că negocierile în format la distanţă continuă şi “nu au încetat”.

Tags: Andrei RudenkoBuceakievMariupolrusiaSerghei LavrovucrainaValdimir Medinski
Categorii: Război in Ucraina