X

‘Neîncrederea’ nu poate ghida acordul UE-Mercosur (VIDEO)

Preşedintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, a afirmat luni că “neîncrederea” nu poate ghida acordul comercial dintre Uniunea Europeană (UE) şi ţările Mercosur, deplângând exigenţele privind mediul ale europenilor, notează AFP, potrivit agerpres.

“Între parteneri strategici trebuie să existe încredere reciprocă, şi nu neîncredere şi sancţiuni”, a declarat Lula da Silva într-o conferinţă de presă comună cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Citeşte şi: Ambasadorul României în Kenya, rechemat la Bucureşti după ce ar fi spus că africanii sunt ‘maimuțe’ – Black News

Mercosur, alianţă între Brazilia, Argentina, Paraguay şi Uruguay, a ajuns la un acord cu UE în 2019, după mai bine de 20 de ani de negocieri, dar pactul nu a fost ratificat, în parte din cauza preocupărilor europene cu privire la politicile de mediu ale fostului preşedintele brazilian Jair Bolsonaro (2019-2022).

Poziţiile au evoluat odată cu revenirea lui Lula da Silva la putere, în ianuarie, pentru un al treilea mandat în fruntea primei economii a Americii Latine, dar exigenţele privind mediul ale europenilor, cuprinse într-un document adiţional la acord, au răcit entuziasmul blocului sud-american.

“I-am explicat preşedintei von der Leyen preocupările Braziliei”, a spus Lula da Silva în cursul conferinţei de presă de la palatul prezidenţial Planalto din Brasilia. Acest document “lărgeşte obligaţiile Braziliei şi le supune sancţiunilor în caz de nerespectare”, a regretat el.

Preşedintele brazilian a criticat legile europene “care modifică echilibrul acordului”. O lege adoptată în aprilie interzice, de exemplu, importul în Europa de produse precum cacao, cafea, lemn sau soia din terenuri defrişate.

“Aceste iniţiative reprezintă potenţiale restricţii asupra exporturilor agricole şi industriale ale Braziliei”, a spus Lula da Silva.

La rândul ei, Ursula von der Leyen s-a arătat optimistă, spunând că speră că acordul dintre cele două blocuri va fi ratificat “cel târziu până la sfârşitul anului”.

Citeşte şi: Moldova, în capcana unui conflict înghețat și cu războiul la ușă – Black News

Preşedinta Comisiei a început luni în Brazilia un turneu latino-american care o va conduce şi în Argentina, Chile şi Mexic. Acest lucru intervine la o săptămână după ce Comisia Europeană a anunţat că doreşte să “reînnoiască” relaţia UE cu ţările din America Latină şi Caraibe. În prezent, UE este cel mai mare investitor străin din regiune.

Ursula von der Leyen a anunţat intenţia Uniunii Europene de a contribui cu 20 de milioane de euro la Fondul pentru Amazonia, creat în 2008 pentru a conserva partea braziliană a celei mai mari păduri tropicale din lume. 

Tags: argentinaBraziliaLuiz Inacio Lula da SilvaMercosurParaguayUniunea Europeană (UE)Ursula Von Der LeyenUruguay
Categorii: U.E.