X

Nemţii fac lobby pentru primirea în UE a Macedoniei şi Albaniei

Germania a făcut apel marţi la Franţa şi Olanda să permită negocieri de aderare la Uniunea Europeană cu Albania şi Macedonia, pentru a ajuta la stabilizarea Balcanilor de Vest, după ce diplomaţi din cadrul UE nu au reuşit să cadă de acord asupra termenilor discuţiilor, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Parisul şi Haga s-au opus unor largi eforturi ale UE de a deschide negocieri de aderare, Franţa fiind de părere că blocul comunitar are nevoie de o reformă a propriilor instituţii înainte de a accepta noi membri.

Citeşte şi: Pe urmele lui Escobar. Cadavrele jurnaliştilor ecuadorieni asasinaţi au fost desoperite în Columbia

Dar alte state, în frunte cu Germania, au insistat pentru aducerea celor şase ţări din Balcanii de Vest – Albania, Bosnia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru şi Serbia – în cadrul UE, în scopul creşterii influenţei blocului comunitar în regiune în faţa unei Rusii agresive.

”Guvernul german este gata să sprijine Albania şi fosta republică iugoslavă Macedonia pe calea lor către Uniunea Europeană”, a declarat ministrul de stat pentru Europa din cadrul MAE german, Michael Roth, la sosirea sa la o reuniune cu omologi ai săi la Luxemburg.

”Suntem gata să dăm ‘undă verde’. I-aş încuraja pe prietenii noştri din Olanda şi Franţa să ni se alăture”, a declarat Roth presei, apreciind că stabilitatea este prioritară pentru Balcani.

Citeşte şi: O furgonetă a intrat cu viteză în sediul De Telegraaf din Amsterdam – FOTO

Cele şase ţări din Balcanii de Vest doresc toate să intre în Uniunea Europeană. În timp ce negocierile de aderare cu Serbia şi Muntenegru sunt în curs de desfăşurare, Albania, care este deja în NATO, şi Macedonia, care a ajuns la un acord cu Grecia privind soluţionarea disputei referitoare la viitoarea sa denumire, speră să primească marţi ”undă verde”.

Dar ambasadorii UE care pregăteau reuniunea luni seara nu au reuşit să redacteze un acord pe care să-l semneze miniştrii. 

Tags: AlbaniafrantagermaniaMacedoniaMichael Rotholanda
Categorii: Diaspora