Nemţii ştiu care este soluţia în rezolvarea crizei catalane

Publicat:

Disputa între guvernul spaniol şi liderii catalani cu privire la eforturile de independenţă ale regiunii poate fi soluţionată exclusiv prin discuţii purtate în cadrul oferit de Constituţia Spaniei, a indicat miercuri ministrul de externe german, Sigmar Gabriel, transmite Reuters, potrivit agerpres.

‘O declarare unilaterală a independenţei Cataloniei ar fi iresponsabilă’, a afirmat ministrul german, într-un comunicat.


‘O soluţie poate fi găsită doar prin intermediul negocierilor în baza statului de drept şi în cadrul Constituţiei Spaniei’, a menţionat şeful diplomaţiei germane, subliniind că, ‘în cele din urmă, o soluţie de durată va fi doar aceea care va fi sprijinită de majoritatea spaniolilor şi catalanilor’.

Citeşte şi: Ministrul de externe spaniol spune că discursul lui Carles Puigdemont este ‘UN TRUC’

‘Experienţa noastră europeană comună arată că forţa Europei stă în unitatea sa şi în libertăţile pe care unitatea europeană le-a adus. Demonstraţiile din ultimele zile au arătat că şi populaţia Cataloniei este divizată în problema independenţei’, a mai punctat Sigmar Gabriel.

Guvernul spaniol, condus de Mariano Rajoy, a respins declaraţia de independenţă semnată marţi de liderii catalani, dar suspendată de aceştia pentru a permite desfăşurarea de negocieri cu Madridul.

Executivul spaniol are programată pentru miercuri o reuniune de urgenţă pentru a decide asupra măsurilor ce urmează a fi luate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.