X

Nemţii sub 60 de ani, vaccinaţi cu AstraZeneca, vor primi un alt ser la rapel

Persoanele cu vârsta sub 60 de ani vaccinate în Germania împotriva COVID-19 cu o primă doză de la AstraZeneca vor primi la rapel un alt vaccin, au decis marţi seara ministerele regionale ale Sănătăţii şi cel federal, relatează AFP, potrivit agerpres.

Germania a decis pe 30 martie să restricţioneze utilizarea vaccinului AstraZeneca pentru persoanele cu vârsta sub 60 de ani, din cauza cazurilor rare de tromboză raportate în Europa.

Citeşte şi: Cu milioane de oameni vaccinaţi zi de zi, apar şi efectele secundare rare – Black News

Persoanele din această grupă de vârstă care au primit o primă doză de vaccin de la AstraZeneca înainte de această dată vor beneficia la rapel de serurile BioNTech/Pfizer sau Moderna, disponibile în Germania, au decis oficialii din domeniul sănătăţii la sfârşitul unei reuniuni, potrivit agenţiei de ştiri DPA.

“Soluţia găsită oferă o bună protecţie”, a declarat pentru DPA preşedintele Conferinţei miniştrilor Sănătăţii şi responsabil pentru Bavaria, Klaus Holetschek.

Miniştrii au urmat astfel recomandarea emisă săptămâna trecută de Comisia pentru vaccinuri (STIKO).

Germania a decis, la fel ca multe alte ţări, să rezerva utilizarea vaccinului AstraZeneca pentru persoanele mai în vârstă, deoarece s-au observat cazuri extrem de rare de tromboze la subiecţii mai tineri.

Citeşte: Parlamentul European îi cheamă la ordine pe Ursula von der Leyen Charles Michel – Black News

Până la data de 2 aprilie, au fost raportate 42 de cazuri de tromboză venoasă cerebrală după vaccinarea cu AstraZeneca. În 35 de cazuri, a fost vorba despre femei cu vârste între 20 şi 63 de ani, iar 8 persoane au murit.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Germania, circa 2,2 milioane de persoane cu vârsta sub 60 de ani au primit o prima doză de la AstraZeneca în ultimele săptămâni.

Tags: AstraZenecaComisia pentru vaccinuri (STIKO)germaniaKlaus Holetschekrapelvaccin
Categorii: Externe