X

Nemulţumirea faţă de gestionarea de către guvern a crizei pandemiei, în creştere în Germania

Nemulţumirea faţă de gestionarea de către guvern a crizei pandemiei de coronavirus este în creştere în Germania, relevă un nou sondaj dat publicităţii cu câteva zile înainte ca liderii de landuri şi federali să ia decizii privind continuarea lockdownului naţional după 14 februarie, relatează dpa, potrivit agerpres.   

Sondajul realizat de institutul de cercetare YouGov a arătat că doar 50% dintre cei chestionaţi au calificat în mod pozitiv acţiunile guvernului, în condiţiile în care în octombrie această proporţie era cu 7 puncte procentuale mai mare, iar în aprilie 2020, în “primul val” de infectări, a fost de 67%.

Citește și : Varianta britanică a SARS-CoV-2, descoperită în 71% din cazurile noi de infectare din Slovacia

Înaintea reuniunii de miercuri la care urmează să se ia o decizie cu privire la lockdown, mai mulţi legislatori au avertizat împotriva unei relaxări pripite a restricţiilor, declarându-se preocupaţi de noile mutaţii ale virusului care ar putea duce la o nouă înmulţire a infectărilor, aminteşte dpa.

În acelaşi timp, preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a remarcat, citat sâmbătă de Rheinische Post, că “restricţionarea drepturilor fundamentale nu este un lucru nesemnificativ, iar reinstituirea exercitării lor este o îndatorire politică, imediat ce situaţia infectărilor o permite”.

Preşedintele german a subliniat totodată că lupta împotriva coronavirusului nu trebuie să se transforme într-un joc “de-a cine-i de vină”, având în vedere că “inamicul nu este la Bruxelles sau la Berlin, în cancelariile de stat sau la companiile farmaceutice, ci este chiar virusul”.

Citește și : Spania a raportat un prim caz de infectare cu varianta braziliană a coronavirusului

Tags: coronavirusgermanialockdownpandemieYouGov
Categorii: Diaspora