Nesterovschi și Lozovan, plasați în arest pentru 30 de zile

Publicat:

Deputatul Alexandr Nesterovschi a primit mandat de arestare pentru 30 de zile, iar deputatul Irina Lozovan își va petrece următoarele 30 de zile în arest la domiciliu. Deciziile au fost pronunțate cu câteva clipe în urmă de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Avocatul lui Nesterovschi, Iulian Paciurca a declarat că nu el și clientul său nu sunt de acord cu decizia luată și anunță că o va contesta.


„Clientul meu pledează nevinovat. Și-a rezervat dreptul de a se abține de la declarații. Solicită cauza să fie examinată în condiții echitabile. Instanța a admis demersul procurorilor și va fi contestat de noi, deoarece nu există probe relevante care să confirme că există riscuri precum că Nesterovschi ar putea influența mersul anchetei sau s-ar putea eschiva”, a spus Iulian Paciurca.

Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan au fost reținuți după ce procurorul general interimar, Ion Munteanu, a cerut în plenul Parlamentului ridicarea imunității celor doi.

Mai exact, Ion Munteanu a prezentat la 21 septembrie, în plenul Parlamentului, cinci cereri. Două dintre cererile recepționate se referă la încuviințarea ridicării imunității parlamentare în vederea reținerii, arestării, percheziționării și trimiterii în judecată a două cauze penale în privința deputatei Irina Lozovan, pe faptul săvârșirii mai multor acțiuni prevăzute în Codul penal: acceptarea cu bună-știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat; spălarea banilor săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari.

Potrivit informațiilor prezentate de Procuratura Generală, grupul criminal organizat condus de Ilan Șor a inițiat finanțarea ilegală a Partidului Politic „Renaștere”.

Deputata Irina Lozovan, chiar dacă știa că mijloacele financiare sunt ilicite, a acceptat finanțarea partidului politic pentru consolidarea acestuia pe arena politică a Republicii Moldova în interesul grupului criminal organizat.

Celelalte trei cereri recepționate se referă la încuviințarea ridicării imunității parlamentare în vederea reținerii, arestării, percheziționării și trimiterii în judecată a două cauze penale în privința deputatului Alexandr Nesterovschi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Papa Francisc va oficia o liturghie pe stadionul din Bruxelles pe 29 septembrie

Papa Francisc va oficia o liturghie pe stadionul din Bruxelles pe 29 septembrie Vaticanul a publicat vineri programul călătoriei papei Francisc în Luxemburg şi Belgia...

Operațiune-mamut în peste 20 de ţări europene, inclusiv România: Sute de milioane de euro în obiecte e artă furate, recuperate

Operațiune-mamut în peste 20 de ţări europene, inclusiv România: Sute de milioane de euro în obiecte e artă furate, recuperate Amfore, obiecte din aur, picturi:...

Femeie lovită de un automobil la poarta bisericii din Basarabeasca. Șoferul a dat bir cu fugiții

Femeie lovită de un automobil la poarta bisericii din Basarabeasca. Șoferul a dat bir cu fugiții O femeie a ajuns la spital, după ce a...

UE promite un ajutor de urgenţă de 400 de milioane de euro Autorităţii Naţionale Palestiniene

UE promite un ajutor de urgenţă de 400 de milioane de euro Autorităţii Naţionale Palestiniene Comisia Europeană a anunţat vineri că va oferi Autorităţii Naţionale...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.