Netanyahu a avut o ‘convorbire călduroasă’ cu Biden

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avut marţi o “convorbire călduroasă” cu preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a anunţat biroul lui Netanyahu, recunoscând astfel clar, deşi cu întârziere, înfrângerea în alegeri a lui Donald Trump, aliatul liderului israelian, a consemnat Reuters, scrie agerpres

“Cei doi au convenit să se întâlnească în scurt timp pentru a discuta numeroasele chestiuni care trebuie rezolvate şi au reafirmat necesitatea de a continua întărirea alianţei puternice dintre Statele Unite şi Israel”, se arată în comunicatul israelian.

Citește și : Autorităţile franceze AU DĂRÂMAT o tabără de migranţi ilegală de lângă Stade de France – VIDEO

Netanyahu i-a felicitat pe Twitter pe Biden şi pe vicepreşedintele ales Kamala Harris pe 8 noiembrie, la o zi după ce candidatul democrat şi-a declarat victoria în scrutinul din 3 noiembrie.

Totuşi, în acel mesaj şi în remarcile publice făcute ulterior Netanyahu s-a abţinut să-l numească pe Biden “preşedinte ales”, fapt văzut în Israel drept o încercare de a evita supărarea lui Trump, care a pus sub semnul îndoielii victoria rivalului său.

Comunicatul difuzat după convorbirea celor doi lideri foloseşte în schimb acest termen şi evocă o “convorbire călduroasă”, în cursul căreia preşedintele ales “şi-a reiterat profundul angajament faţă de Israel şi securitatea acestuia”.

Citește și : Justiţia spaniolă a găsit conturile SECRETE ale fostului rege Juan Carlos

This post was last modified on 17/11/2020 20:16 20:16

Tags: Benjamin NetanyahuDonald TrumpJoe BidenSUAtwitter
Categorii: Sinteze