X

Netanyahu a iniţiat discuţiile preliminare în vederea formării unei coaliţii care să susţină viitorul Guvern

Fostul premier israelian Benjamin Netanyahu, liderul formaţiunii Likud, a iniţiat procedurile pentru negocieri politice în vederea formării unei coaliţii care să susţină viitorul Guvern, în contextul în care forţele de dreapta au obţinut o majoritate confortabilă în Knesset, informează mediafax.

Partidul Likud (dreapta), al fostului premier Netanyahu, va avea 32 de locuri în Knesset, din totalul de 120 de locuri. Partidul Sionismului Religios a obţinut 14 locuri, formaţiunea Shas va avea 11 mandate, iar Iudaismul Unit al Torei va avea opt locuri. În acest context, alianţa de dreapta care ar putea fi formată în jurul partidului Likud va avea o majoritate de 65 de locuri în Knesset, conform datelor oficiale ale scrutinului parlamentar, anunţate după numărarea a 97% din voturi.

Citește și : Americanii au aflat! Comandanții ruși au discutat despre folosirea armamentului nuclear

Partidul Yesh Atid (Există un Viitor, centru-stânga), al premierului în funcţie Yair Lapid, a obţinut 24 de locuri în Parlament, iar alianţa Unitate Naţională, alcătuită din formaţiunile Albastru & Alb şi Noua Speranţă, va avea 12 mandate. Partidul Yisrael Beiteinu, Lista Arabă Unită (Ra’am) şi formaţiunea Hadash-Ta’al au obţinut câte cinci locuri, iar Partidul Muncii, patru, conform cotidianului The Time of Israel.

În acest context, Benjamin Netanyahu a iniţiat discuţiile preliminare cu partidele de dreapta în sensul formării unei coaliţii care să ofere susţinere viitorului Guvern, potrivit site-ului Ynetnews.com.

 

Tags: KnessetLikudLista Arabă UnităNetanyahu
Categorii: Sinteze