Netanyahu admite că există nesiguranță pe mai multe fronturi

Publicat:

Siria se adaugă listei teritoriilor care provoacă țara, al cărei guvern continuă să se lupte pe plan intern și cu elemente de extremă-dreapta care se ciocnesc cu forțele de securitate.

 

În timp ce încă este cufundat într-o criză politică internă, Israelul a lansat atacuri asupra teritoriului Siriei la primele ore ale zilei de duminică, ca răspuns la lansarea de rachete din acea țară și deschide un nou punct de conflict. Primul-ministru Benjamin Netanyahu a recunoscut că țara se confruntă cu o situație de securitate complicată în aceeași zi în care s-au întâlnit liderii a două organizații teroriste care consideră statul evreu drept inamicul numărul unu, scrie DIÁRIO DE NOTÍCIAS, potrivit RADOR.


După ce a lansat șase rachete asupra teritoriului israelian, armata de la Tel Aviv a ripostat cu drone și artilerie, țintind un complex militar și posturi de radar și de artilerie. La Damasc s-au auzit explozii, iar Ministerul Apărării al regimului lui Assad a informat că mai multe muniții au fost lansate de pe Înălțimile Golan, ocupate de Israel, spre sudul Siriei.

Citește și: Eva Kaili îşi reafirmă nevinovăţia în scandalul Qatargate

Potrivit cotidianului “Jerusalem Post”, într-o convorbire telefonică cu liderii comunităților de graniță din Gaza, Netanyahu a recunoscut că Israelul se confruntă cu o situație complexă de securitate pe mai multe fronturi, între Fâșia Gaza, Ierusalimul de Est și Cisiordania, sudul Libanului și Siria. Deși promite o întărire a sistemelor de securitate din acea regiune, Netanyahu a dat asigurări referitor la această criză că ultimul cuvânt încă nu a fost încă rostit.

Tot legat de cuvinte și discursuri, în cadrul Consiliului de Miniștri de vineri, șeful guvernului făcuse apel la guvernanți să dea dovadă de unitate și fermitate, ținând cont de criticile recente ale miniștrilor din partidele de extremă-dreapta din coaliție.

Apelul a rămas fără efect: Amichai Eliyahu, deţinătorul portofoliului patrimoniului, a lansat o nouă critică: “Înalţii funcţionari ai aparatului apărării acţionează ca într-o rebeliune”. Liderul partidului său, Itamar Ben Gvir, este ministrul care răspunde de forţele de poliție. Liderul opoziției, Yair Lapid, a declarat imediat că “incitarea împotriva aparatului de securitate este scăpată de sub control” și că fie Eliyahu dovedește acuzația, fie ar trebui să fie demis.

Înainte de noua spirală de violență care a început miercuri, odată cu atacul poliției asupra moscheii Al-Aqsa, guvernul deţinea 69% din opiniile nefavorabile, iar Netanyahu 67%, potrivit unui sondaj pentru Canalul 12.

Citește și: Secretarul general al ONU face o vizită neanunţată în Somalia

Pe același post de televiziune, un înalt funcţionar a recunoscut că acțiunile poliției de la moscheea Al-Aqsa, de la Ierusalim, au fost greșite ca urmare a lovirii credincioșilor, dar că nu a avut altă opțiune pentru că primise informații conform cărora sute de palestinieni depozitaseră arme în lăcaşul de cult pentru a le folosi urletrior împotriva israelienilor.

În timp ce coaliţia guvernamentală israeliană dă dovadă de dezbinare, adversarii externi se unesc pentru a stabili “cooperarea”. Liderii mişcării pro-iraniene Hezbolla, Hassan Nasrallah, și ai mişcării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, s-au întâlnit în Liban și au dat asigurări că “axa de rezistență este gata”

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.