X

Netanyahu cere investigarea anchetatorilor care îl acuză de corupție

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a cerut miercuri investigarea anchetatorilor care l-au acuzat de corupţie, o solicitare despre care criticii săi spun că este o încercare de a distrage atenţia de la modul în care gestionează pandemia de COVID-19, potrivit Reuters și agerpres.

În contextul unei înmulţiri a cazurilor de coronavirus, parlamentarii de opoziţie l-au acuzat de asemenea pe Netanyahu că încearcă să discrediteze sistemul de justiţie penală din Israel, în timp ce este judecat pentru corupţie, fraudă şi abuz de încredere. El neagă toate acuzaţiile.

Citește și: 900.000 de oameni au pierdut lupta cu coronavirusul

Partidul de dreapta al lui Netanyahu, Likud, şi aliaţii săi şi-au exprimat nemulţumirea în această săptămână după ce postul de televiziune Channel 12 a relatat că poliţia şi procurorii nu au reuşit să scoată la lumină presupuse conflicte de interese în cazul unui anchetator implicat în dosarele împotriva sa.

“Este clar că poliţia şi procuratura iau decizii politice împotriva justiţiei şi legii pentru a înlătura un prim-ministru de dreapta”, a spus Netanyahu miercuri seară, la începutul unei reuniuni a Likud.

“Acest comportament trebuie investigat”, a spus premierul, care a acuzat permanent poliţia şi procurorii că sunt împotriva sa.

Netanyahu, premierul israelian cu cele mai multe mandate, se confruntă cu o nemulţumire publică din cauza acuzaţiilor de corupţie şi a modului în care gestionează pandemia de coronavirus. Mii de persoane ies aproape zilnic în stradă pentru a protesta.

Israelul asistă la o înmulţire semnificativă a noilor cazuri de coronavirus după un succes iniţial la începutul pandemiei, iar marţi a început o campanie de o săptămână de interdicţii de ieşire din casă pe timp de noapte şi de închideri ale şcolilor. Autorităţile au raportat 1.048 de decese şi peste 139.000 de îmbolnăviri în rândul celor nouă milioane de locuitori ai săi.

Citește și: Reuniune de urgență UE-Londra privind un proiect de lege controversat

Netanyahu, al cărui proces de corupţie a început în mai şi ar urma să se reia în ianuarie, a fost învestit în această vară pentru un al cincilea mandat după ce a ajuns la un acord de uniune cu principalul său rival în alegeri, Benny Gantz, fost şef al forţelor armate.

Liderul de opoziţie Yair Lapid a calificat drept “nebunească” cererea lui Netanyahu ca procurorii să fie anchetaţi.

“Netanyahu se grăbeşte să abolească democraţia în Israel”, a scris pe Twitter Lapid, care este un critic dur al modului în care premierul gestionează politicile de combatere a pandemiei.

Tags: Benjamin NetanyahuBenny Gantzcoronaviruscoruptiecovid-19israelLikudYair Lapid
Categorii: Știrile zilei