X

Netanyahu dă vina pe Iran pentru explozia de la bordul MV Helios Ray

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a acuzat Iranul, luni, pentru explozia produsă săptămâna trecută la bordul unei nave israeliene în Golful Oman, dar a evitat să se pronunţe asupra unei eventuale riposte din partea ţării sale, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Explozia a avut loc joi pe nava MV Helios Ray, care plecase din portul saudit Dammam cu destinaţia Singapore. Deflagraţia a cauzat două găuri mari în pereţii navei.

Citeşte şi: Trump dă de înţeles că va candida din nou la alegerile prezidenţiale din SUA

”Este evident că acesta e un act iranian. Iranul este cel mai mare inamic al Israelului şi îl vom lovi peste tot în regiune”, a declarat Netanyahu pentru postul de radio Kan.

Întrebat dacă Israelul va riposta, el a reluat declaraţiile referitoare la hotărârea sa de a împiedica Iranul să-şi dezvolte capacitatea nucleară.

Citeşte şi: Antiaeriana siriană a doborât rachete israeliene deasupra Damascului

Postul de radio Kan a precizat că interviul cu Benjamin Netanyahu a fost înregistrat duminică noaptea, înainte ca Siria să acuze Israelul de lansarea unor rachete asupra părţii de sud a Damascului. Israelul nu a confirmat informaţia, dar anterior anunţase că lansează frecvent acţiuni militare împotriva livrărilor iraniene de arme din interiorul Siriei.

SUA au acuzat Iranul de mai multe atacuri asupra navelor comerciale în zone strategice din zona Golfului – printre altele, asupra a două petroliere saudite, în mai 2019. Teheranul a dezminţit implicarea în atacuri. La începutul lui ianuarie, Gărzile Revoluţionare iraniene au arestat un petrolier sub pavilion sud-coreean şi au arestat echipajul.

Tags: Benjamin NetanyahuDammamgarzile revolutionaregolful OmanIranisraelMV HELIOS RAYsingapore
Categorii: Știrile zilei