X

Netanyahu: Erdogan,fiind un susţinător al Hamas, “ştie totul despre terorism şi masacre”,

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a răspuns acuzaţiilor preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, susţinând că acesta, fiind un susţinător al Hamas, “ştie totul despre terorism şi masacre”, scrie The Times of Israel, potrivit news.ro .

Preşedintele turc acuzase anterior Israelul că a provocat un “genocid” în Fâşia Gaza.

Citește și : Fâşia Gaza: Funerelii pentru palestinienii uciși de forţele israeliene în timpul protestelor de luni

Ca răspuns, Netanyahu a declarat că Erdogan “este unul dintre cei mai mari susţinători ai Hamas şi nu există nicio îndoială că el înţelege bine terorismul şi masacrele”: “Îi sugerez să nu ne ţină morală nouă”.

Ministerul Sănătăţii din Palestina a comunicat că 60 de palestinieni au fost omorâţi şi alţi cel puţin 2.700 au fost răniţi de forţele israeliene în timpul protestelor de luni de la graniţa dintre Fâşia Gaza şi Israel, cu ocazia deschiderii ambasadei americane la Ierusalim.

Citește și : Premierul ucrainean acuză Rusia că a ‘încălcat dreptul internaţional’ inaugurând podul Crimeea

Israelul a comunicat că Hamas plănuia să se folosească de protestele de la graniţă pentru a pătrunde pe teritoriul ţării şi a coordona atacuri. Autorităţile israeliene au avertizat că vor opri o încălcare a graniţei cu orice cost şi le-au transmis protestatarilor că îşi pun viaţa în pericol.

Tags: ErdoganhamasmasacreNetanyahuterorism
Categorii: Sinteze