Netflix a semnat un acord pentru a difuza canale TV live în Franța

Netflix a încheiat un acord pentru a transmite programe TV live în Franța. Platforma va găzdui cinci canale tradiționale de la rețeaua de televiziune TF1, potrivit Engadget.

Parteneriatul va începe oficial vara viitoare. Canalele din portofoliul TF1 difuzează de la emisiuni de tip reality show, precum The Voice, până la evenimente sportive în direct, inclusiv meciurile echipei naționale de fotbal a Franței, potrivit stiripesurse.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

Acordul aduce o cantitate mare de conținut pe Netflix, deoarece TF1 dispune de un vast catalog. Acesta include seriale locale populare, precum Brocéliande, și emisiuni de tip reality show, cum ar fi Koh-Lanta.

Greg Peters, co-CEO al Netflix, a declarat pentru Financial Times că TF1 este „un producător de conținut excelent și premium”. Această mișcare ar putea ajuta platforma să păstreze mai bine clienții din regiune.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

TF1 câștigă, la rândul său, acces la un public larg, având în vedere că baza de abonați Netflix din Franța a depășit 10 milioane în 2022, adică aproximativ 13% din populația totală a țării.

This post was last modified on 21/06/2025 15:24 15:24

Tags: frantaNetflixTV
Diverse