Netflix, acţionată în judecată din cauza unor ”scene ofensatoare” la adresa fostului prim-ministru Rajiv Gandhi

Publicat:

Un politician din India a acţionat în judecată serviciul de streaming Netflix solicitând eliminarea unor ”scene ofensatoare” şi a comentariilor insultătoare la adresa fostului prim-ministru Rajiv Gandhi, care apare în prima producţie indiană originală a companiei, potrivit Reuters, potrivit agerpres.

Curtea Supremă din Delhi a amânat joi judecarea pentru a da magistraţilor şi acuzaţilor timpul necesar să studieze petiţia înaintată de Nikhil Bhalla, avocat şi membru al partidului de opoziţie Congresul Naţional Indian, la conducerea căruia Gandhi s-a aflat timp de şapte ani până la asasinarea sa, în 1991.


Citește și : Iranul îşi va retrage imediat ”consilierii militari” din Siria şi din Irak , dacă aceste două ţări i-o vor cere (Ali Akbar Velayati)

Serialul ”Sacred Games” este un thriller a cărui acţiunea are loc în Mumbai, iar personajele sunt poliţişti, spioni şi politicieni. A fost lansat luna aceasta, fiind primul dintr-o serie de noi producţii destinate pieţei indiene.

Într-una dintre scenele filmului, Gandhi este etichetat drept ”fattu”, un cuvânt argotic din limba hindi care înseamnă ”laş”.

Fostul premier apare într-o filmare strângând mâinile cu liderii mondiali, în timp ce o voce care narează îl acuză că încearcă să-i mulţumească pe musulmani în problema drepturilor de divorţ ale femeilor din această religie.

”Serialul ‘Sacred Games’ conţine dialoguri inadecvate, atacuri politice şi chiar discursuri insultătoare, care afectează negativ reputaţia fostului premier Shri Rajiv Gandhi”, se mai spune în solicitare.

Un purtător de cuvânt al reţelei Netflix din India nu a răspuns la telefoanele şi mesajele în care i se solicita să comenteze incidentul.

Gandhi a devenit premier după asasinarea mamei sale, Indira, în 1984. A pierdut puterea cinci ani mai târziu, iar în 1991, în timp ce încă era preşedintele Partidului Congresului, a fost ucis într-un atentat sinucigaş cu bombă comis de un etnic tamil.

Fiul acestuia, Rahul Gandhi, este, în prezent, preşedintele partidului.

Cererea solicită Netflix să taie din serial scenele care conţin comentariile jignitoare făcute direct sau indirect împotriva lui Rajiv Gandhi sau a familiei sale.

”Nu ne permitem, în numele libertăţii de exprimare, ca orice conţinut să fie difuzat în fiecare casă fără să ne gândim la impactul asupra societăţii”, se mai spune în petiţie.

Citește și : Trump : Relațiile cu Regatul Unit sunt ”foarte, foarte puternice”

Serialul, adaptare a romanului din 2006 scris de Vikram Chandra, a câştigat aprecierea criticilor pentru portretul lipsit de concesii al lumii infracţionale şi al celei politice din Mumbai.

Atât Netflix, cât şi concurentul său Prime Video, aflat în proprietatea Amazon.com, fac eforturi pentru a crea producţii autohtone care să câştige spectatori indieni din India sau de peste hotare.

Însă filmele şi emisiunile de televiziune intră câteodată în conflict cu mentalitatea spectatorilor indieni şi a grupările conservatoare.

Luna trecută, canalul american de televiziune ABC şi-a cerut iertare admiratorilor indieni ai serialului său Quantico, care a stârnit controverse după ce a difuzat scena unui complot terorist indian. Vedeta serialului Quantico, Priyanka Chopra, şi-a cerut de asemenea iertare, spunând că va fi întotdeauna ”mândră că este indiancă”.

India nu cenzurează conţinutul materialelor difuzate pe internet, dar filmele şi programele de televiziune sunt supuse unui control riguros.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență conform protocoalelor Organizaţiei Mondiale...

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării La summitul său apropiat, marcând 75 de ani de la înființarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.