X

New Delhi rămâne cea mai POLUATĂ capitală din lume

New Delhi a fost cea mai poluată capitală a lumii în anul 2020, pentru al treilea an consecutiv, conform IQAir, un grup elveţian care monitorizează calitatea aerului pe baza concentraţiei de particule din atmosferă cu potenţial dăunător pentru plămâni, cunoscute sub denumirea PM2,5, informează marţi Reuters, potrivit agerpres.

Treizeci şi cinci dintre cele cincizeci de oraşe cele mai poluate din lume anul trecut s-au aflat în India, potrivit raportului IQAir privind calitatea aerului la nivel mondial în 2020 – ”World Air Quality Report” – care a luat în considerare date din 106 ţări.

Citeşte şi: Deb Haaland, prima persoană amerindiană la conducerea Internelor din SUA – Black News

România s-a clasat pe locul 15 în topul celor mai poluate ţări din Europa, în 2020, iar capitala Bucureşti a ocupat poziţia 51 la nivel mondial din acest punct de vedere, relevă cele mai noi date centralizate în platforma globală privind calitatea aerului IQAir, informează Greenpeace România, într-un comunicat transmis marţi.

Constatările s-au bazat pe media anuală a particulelor PM2,5 din atmosferă, cu un diametru mai mic de 2,5 microni.

Expunerea pe termen lung la PM2,5 poate conduce la afecţiuni cu potenţial letal ridicat, inclusiv cancer şi probleme cardiace.

În 2020, concentraţia medie anuală de PM2,5 pe metru cub de aer în New Delhi a fost de 84,1, potrivit studiului, mai mult decât dublă în comparaţie cu nivelul înregistrat la Beijing, unde a fost consemnată o medie de 37,5 pe parcursul anului trecut – devenind astfel al 14-lea cel mai poluat oraş din lume.

Poluarea aerului a cauzat aproximativ 54.000 de decese premature în New Delhi în 2020, potrivit unui studiu recent realizat de filiala Greenpeace din Asia de Sud-Est şi IQAir.

În pofida unei reduceri cu 11% a mediei anuale a nivelurilor de PM2,5 ca urmare a restricţiilor impuse anul trecut la nivel naţional pentru limitarea răspândirii coronavirusului, India ocupă locul al treilea în clasamentul celor mai poluate ţări, după Bangladesh şi Pakistan.

“Poluarea aerului în India continuă să fie periculos de mare”, subliniază raportul.

În 2020, Asia de Sud s-a confruntat cu unul dintre cele mai reduse niveluri de calitate a aerului din istoria înregistrărilor.

Citeşte şi: ONU: ‘Cel puţin 138 de protestatari paşnici’ au fost ucişi în Myanmar – Black News

Anul trecut, cei 20 de milioane de locuitori din Delhi, care au respirat în lunile de vară un aer mai curat decât înainte datorită restricţiilor asociate pandemiei, au fost afectaţi de atmosfera poluată în timpul iernii, după o creştere abruptă a numărului de incendii asociate activităţilor agricole din statul vecin Punjab.

Pe măsură ce arderea miriştilor s-a intensificat, nivelurile de PM2,5 din Delhi au ajuns, în medie, la 144 de micrograme pe metru cub în noiembrie şi la 157 micrograme pe metru cub în decembrie, depăşind de peste 14 ori recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind expunerea anuală la aceste particule.

Tags: IndiaNew Delhipoluare
Categorii: Știrile zilei