New Horizons a survolat cel mai îndepărtat obiect ceresc studiat vreodată de om

Publicat:

Sonda spațială New Horizons a efectuat în perioada Revelionului un zbor în apropierea planetoidului Ultima Thule, aflat la 6,6 miliarde de kilometri de Terra, fiind “cel mai îndepărtat obiect explorat vreodată”, a declarat Alan Stern, principalul investigator al sondei, potrivit site-ului Space.com, potrivit mediafax.

New Horizons, care a zburat în apropierea planetoidului la ora Washingtonului 12:33 (ora României, 07:33), având viteza de 51.500 km/h, a fotografiat misteriosul obiect aflat în Centura Kuiper, semnalul de la sondă urmând să fie receptat de NASA pe Pământ abia după aproximativ 6 ore.


Citește și : Purtătoarea de cuvânt a Pentagonului a demisionat

“Nu pot să vă promit succesul”, a spus Stern, adăugând că zborul este cu mult mai dificil decât explorarea planetei pitice Pluto. “Întindem la limită capabilitățile acestei nave spațiale”, a subliniat el.

Sute de persoane, oameni de știință, reporteri și demnitari, au participat la o petrecere de Revelion, dar și de celebrare a zborului istoric realizat de sonda New Horizon. La eveniment au participat și membri echipei misiuni, din cadrul Laboratorului de Fizică Aplicată de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore.

Sonda spațială cu propulsie nucleară New Horizons, a cărei dezvoltare a costat 700 de milioane de dolari, a fost lansată în ianuarie 2006, având misiunea inițială de a explora Pluto și cei cinci sateliți ai acestei planete pitice. În iulie 2015, sonda a zburat în apropierea planetei pitice, realizând primele poze detaliate cu suprafața acestui obiect astronomic.

După zborul în apropierea planetoidului Ultima Thule, sonda New Horizons ar putea fi trimisă să exploreze un al treilea obiect din Centura Kuiper.

Citește și : Opt răniți, în urma unui presupus atac terorist cu vehiculul la Tokyo

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 6 octombrie în Istorie

Evenimentele Zilei de 6 octombrie în Istorie 6 octombrie este a 279-a zi a calendarului gregorian și a 280-a zi în anii bisecți.   Sărbatorile Zilei de...

Horoscop 6 octombrie 2024 

Horoscop 6 octombrie 2024  Astrologii au veşti bune şi întrevăd surprize frumoase pentru unii nativi ai zodiacului, mai ales din punct de vedere sentimental,...

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe Imaginile și clipurile video din timpul abuzurilor lui Gisèle Pelicot au fost...

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple Apple conta pe noile funcții de inteligență artificială pentru a face...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.