Nicanor Ciochină, judecat pentru accidentarea mortală a unui minor, rămâne fără mandat de primar al comunei Boldurești

Comisia Electorală Centrală, marți, a luat act de încetarea de drept a mandatului primarului comunei Boldurești, raionul Nisporeni, Nicanor Ciochină, care, în ultimul an, s-a aflat în arest, apoi în arest la domiciliu, fiind învinuit de comiterea unui accident rutier în care a murit un adolescent.

Decizia a fost luată în urma unei sesizări a Oficiului teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat. CEC a constatat că Nicanor Ciochină s-a aflat în imposibilitatea de a-și exercita funcția, iar conform prevederilor Legii privind statutul alesului local, mandatul primarului încetează de drept înainte de termen în caz de imposibilitate de a exercita funcția pe o perioadă mai mare de cinci luni consecutive, potrivit tvrmoldova.md.

Citește și: Rata șomajului din Germania rămâne la un nivel ridicat, în timp ce problemele industriei din cea mai mare economie a Europei continuă

De asemenea, CEC a decis că în comuna Boldurești vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar pe 18 mai 2025.

În aceeași dată, vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar și în comuna Călugăr, raionul Fălești, comuna Chiperceni, raionul Orhei și satul Talmaza, raionul Ștefan-Vodă, precum și alegeri pentru o nouă componență a consiliului sătesc Temeleuți, raionul Florești.

La 19 februarie 2024, un copil de 14 ani din satul Boldureşti, raionul Nisporeni, a fost accidentat mortal pe un drum din localitate.

Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

Poliţia a stabilit că la volanul maşinii se afla chiar primarul satului, Nicanor Ciochină. El ar fi încercat să șteargă urmele accidentului şi a fost reţinut la câteva zile de la tragedie.

Iniţial, el s-a aflat după gratii, ulterior însă a fost plasat în arest la domiciliu. Pe 3 februarie, Ciochină a ajuns sub control judiciar pentru 60 de zile. Primarul riscă până la nouă ani de închisoare.

This post was last modified on 11/03/2025 18:18 18:18

Tags: BoldureștiNicanor Ciochina
Politică