X

Nicaragua : Zece oameni, uciși în timpul protestelor privind schimbările aduse sistemului de pensii

Zece oameni au fost ucişi în Nicaragua în decurs de trei zile în care au avut loc ciocniri violente între poliţie şi cei care protestează faţă de schimbările aduse sistemului de pensii, scrie BBC, potrivit news.ro .

Acestea sunt cele mai sângeroase proteste care s-au înregistrat în Nicaragua de când Daniel Ortega a devenit preşedinte, în 2007.

Citește și : Teheranul are pregătite contramăsuri „aşteptate şi neaşteptate” pentru cazul în care SUA se vor retrage din acordul nuclear iranian (Hassan Rohani)

Ele au fost generate de legea prin care au fost crescute contribuţiile pentru pensii în cazul angajaţilor şi reduse beneficiile.

Protestele au început miercuri, când pensionarii au ieşit pe străzile capitalei Managua. Ziua următoare, lor li s-au alăturat mii de studenţi şi muncitori.

Cel puţin 100 de oameni au fost răniţi. Printre cei morţi se află un poliţist care a fost ucis vineri, când au început violenţele.

Vineri noapte, protestele au continuat în mai multe oraşe din Nicaragua.

Vicepreşedintele şi prima doamnă, Rosario Murillo, au comparat protestatarii cu „vampiri care cer sânge pentru a-şi hrăni agenda politică”. Ea a adăugat că dialogul rămâne deschis şi „toate subiectele sunt pe masă”.

Citește și : Fâşia Gaza : Patru palestinieni au fost uciși de armata israeliană în timpul protestelor de vineri

Guvernul a spus că mai multe clădiri care adăpostesc instituţii de stat au fost incendiate. Studenţii de la Universitatea Politehnică din Managua s-au baricadat în campus.

Protestatarii acuză poliţia şi susţinătorii guvernului de iniţierea violenţelor. Posturile independente de televiziune au anunţat că emisia le-a fost întreruptă după ce au transmis live demonstraţiile.

Tags: ciocniriNicaraguapolitieprotesteRosario Murillo
Categorii: Știrile zilei