X

Nici Bruxelles-ul nu mai crede în minuni: Un Brexit dur este foarte posibil!

Comisia Europeană a apreciat miercuri că un Brexit fără un acord rămâne o variantă ‘foarte posibilă’, actualizând planurile de contingenţă menite să limiteze impactul unei ieşiri ‘dezordonate’ a Marii Britanii din Uniune, şi avertizând statele membre, companiile şi cetăţenii să fie pregătiţi pentru efecte economice negative, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Comisia a precizat că, în lunile următoare, va acorda o atenţie specială domeniilor cruciale precum drepturile cetăţenilor, serviciile financiare, transporturi şi pescuit, în perspectiva ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, prevăzută deocamdată pentru data de 31 octombrie.

Citeşte şi: SUA au cerut OFICIAL autorităților britanice extrădarea lui Julian Assange

Cea mai recentă actualizare a planurilor sale de contingenţă are loc în contextul în care Partidul Conservator britanic începe procesul alegerii unui nou lider, care îi va lua locul Theresei May la conducerea formaţiunii şi a guvernului, după ce prim-ministrul actual nu a reuşit să treacă prin parlament acordul încheiat cu UE acum şapte luni.

Unii posibili succesori ai Theresei May au declarat că Marea Britanie va ieşi din UE la sfârşitul lui octombrie, cu sau fără un acord.

‘În lumina incertitudinii ce continuă în Marea Britanie cu privire la ratificarea Acordului de Retragere (…) şi a situaţiei politice interne generale, un scenariu de ”no-deal” pe 1 noiembrie 2019 rămâne în mare măsură un rezultat posibil – chiar dacă de nedorit’, arată Comisia.

Aceasta ‘consideră că o retragere a Regatului Unit fără un acord rămâne un rezultat posibil, cu toate consecinţele sale economice negative’.

Citeşte şi: Shinzo Abe ajunge la Teheran, fiind primul premier nipon care vizitează Iranul în ultimii 41 de ani

Potrivit Comisiei, măsurile de contingenţă deja adoptate rămân ‘adecvate scopului’ urmărit.

‘Cu toate acestea, Comisia va continua să monitorizeze evoluţiile politice şi să evalueze dacă va fi necesară o extindere a măsurilor adoptate’, adaugă executivul comunitar.

Acestea se referă la planurile UE de a prelungi accesul actual în apele de pescuit şi de a extinde conectivitatea transporturilor feroviare, rutiere şi aeriene între UE şi Marea Britanie, dacă aceasta adoptă măsuri de reciprocitate.

Planurile de contingenţă mai oferă libertate de circulaţie pentru cetăţeni britanici şi o prelungire cu un an a cooperării în anumite servici financiare.

Tags: brexitcomisia europeanamarea britanieTheresa Mayuniunea europeana
Categorii: Diaspora