Nicio companie din Franţa nu a semnat un contract cu Rusia pentru a produce vaccinul Sputnik V (oficial francez)

Publicat:

Nicio companie din Franţa nu a semnat un contract cu Rusia pentru a produce vaccinul Sputnik V Covid-19, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Ministerului Industriei de la Paris, părând să-l contrazică pe şeful Fondului suveran al Rusiei, RDIF, transmite Reuters, potrivit agerpres

“Nu am identificat un loc care să îndeplinească cerinţele lor. Din câte ştim, niciun contract nu a fost semnat de o companie din Franţa pentru a produce vaccinul Sputnik V”, a declarat purtătorul de cuvânt.


Citește și : Coronavirusul era în Brazilia cu mult înainte ca el să fie confirmat în China

Tot marţi, şeful RDIF afirma că organizaţia sa a încheiat acorduri cu facilităţi de producţie din Italia, Spania şi Germania pentru a produce vaccinul rusesc.

Chiar dacă Rusia a fost prima care a aprobat utilizarea unui vaccin împotriva Covid-19 pentru publicul larg, a fost mai lentă decât unii dintre rivalii săi când vine vorba de majorarea producţiei.

Săptămâna trecută, Sputnik V a atins o etapă cheie în vederea viitoarei distribuiri în Uniunea Europeană, odată cu începerea examinării acestui vaccin de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), cu sediul la Amsterdam. După anunţ, autorităţile ruse au spus că sunt gata să furnizeze vaccinuri pentru 50 de milioane de europeni începând din iunie.

Citește și : Iordania încearcă să limiteze deșertul și plantează 10 milioane de arbori

Directorul Fondului suveran al Rusiei, Kirill Dmitriev, care este responsabil şi pentru lansarea la nivel internaţional a vaccinului Sputnik V, a estimat că producţia în Italia ar putea demara în luna iunie. Calendarul va depinde însă de obţinerea aprobărilor necesare din partea organismelor italiene de reglementare.

Nerăbdătoare în faţa unui proces considerat prea lent, mai multe ţări din UE au apelat la vaccinuri care nu au fost încă aprobate la nivelul blocului, cum ar fi Ungaria, care a început să administreze vaccinul rusesc populaţiei sale luna trecută. Republica Cehă şi Slovacia au comandat şi ele vaccinul din Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.