Nicio defilare care să marcheze 1 mai nu va avea loc la Moscova din cauza ameninţării teroriste ‘ridicate’ (sindicat)

Publicat:

Nicio defilare care să marcheze 1 mai nu va avea loc la Moscova din cauza riscului terorist “ridicat”, a anunţat vineri cea mai mare federaţie sindicală din ţară, în timp ce autorităţile ruse insistă asupra acestei ameninţări pe fondul conflictului în Ucraina, relatează France Presse, potrivit agerpres.  

“Nu vor fi parade şi mitinguri în capitală, dar este planificată o reuniune solemnă”, a declarat Aleksandr Cerciukov, vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Independente din Rusia, citat de agenţia de presă Tass.


Citește și : Eva Kaili urmează să fie mutată în arest la domiciliu

Decizia a fost luată de autorităţi pentru că “nivelul pericolului terorist este mai ridicat, chiar şi în regiunile departe de locurile +operaţiunii militare speciale+”, a justificat el, folosind eufemismul impus de Kremlin cu privire la asaltul asupra Ucrainei, notează AFP.

Sărbătorile de 1 mai, foarte oficiale în Rusia, sunt organizate în special de sindicatele loiale autorităţilor ruse.

De obicei, multe manifestaţii culturale şi politice de amploare au loc la Moscova şi în suburbiile capitalei cu ocazia Zilei Muncii, care este sărbătoare în toată ţara.

Autorităţile ruse au insistat de la atentatul din 2 aprilie care a ucis un blogger militar la Sankt Petersburg că riscul terorist a crescut, acuzând Ucraina, Occidentul şi opoziţia rusă că vor să orchestreze atacuri.

Ziua Muncii vine cu câteva zile înainte de principala sărbătoare naţională în Rusia, 9 mai, celebrând victoria asupra Germaniei naziste cu parade militare în toată ţara, cea principală având loc în prezenţa lui Vladimir Putin în Piaţa Roşie.

Citește și : Blinken a sosit în Vietnam, în plină tensiune cu China

Miercuri, guvernatorul instalat de Moscova în Crimeea, Serghei Aksionov, a anunţat la rândul său anularea tuturor sărbătorilor de 1 şi 9 mai în peninsula ucraineană anexată, invocând de asemenea “probleme de securitate”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.