X

NICIO femeie în administraţia interimară a talibanilor din Afganistan

Talibanii au anunţat marţi numirea a 27 de noi membri în administraţia lor interimară, în care sunt incluşi numeroşi fundamentalişti, dar din care femeile continuă să fie excluse, în pofida criticilor internaţionale, transmite EFE, potrivit agerpres.

Printre noile numiri, oficializate pe Twitter de principalul purtător de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, se remarcă ministrul minelor şi ţiţeiului, Shahabudding Delavar, fost membru al echipei de negociere de la Doha.

Citeşte şi: Eșecul catastrofal al elitei distruge bazele economice ale Occidentului – Black News

Fateh Ullah Mansour, fiul celui de-al doilea lider suprem al talibanilor, Akhtar Muhammad Mansour, care a fost ucis în 2016 într-un atac cu dronă american, va fi noul conducător al aeroportului din Kandahar (sud).

Noile numiri au atras noi critici la adresa talibanilor, acuzaţi că au format un guvern deloc incluziv de la cucerirea controlului asupra capitalei Kabul, la 15 august, la capătul unei ofensive rapide, desfăşurate în paralel cu retragerea din Afganistan a trupelor americane şi ale NATO.

“Guvernul talibanilor continuă să aibă membri care figurează ca terorişti pe lista neagră a comunităţii internaţionale. Nu au luat în calcul femeile, partidele politice şi diversele grupuri etnice din Afganistan”, a declarat pentru EFE analistul politic Fahim Kohdamani.

Fundamentaliştii au alcătuit un guvern format în mare parte din clerici şi membri ai grupării talibane, în marea lor majoritate de etnie paştună.

“Această situaţie privează de legitimitate guvernul” taliban, a atras atenţia Kohdamani.

Iar în ciuda promisiunilor talibanilor de a le include într-un viitor guvern, femeile nu şi-au găsit loc în executiv.

Citeşte şi: Un autocar plin cu oameni A LUAT FOC în Bulgaria (VIDEO)! Sunt cel puţin 45 de morţi! – Black News

“În pofida tuturor promisiunilor făcute comunităţii internaţionale, cum că femeile pot lucra în guvern, (talibanii) nu au inclus nicio femeie în cabinet”, a constatat fosta parlamentară şi activistă afgană Fawzia Koofi.

Şefa Partidului Mişcarea pentru Schimbare din Afganistan a denunţat faptul că fundamentaliştii “au interzis unei întregi generaţii calificate şi educate” de femei să participe la guvernare şi la viaţa politică. “În toată lumea, femeilor nu li se interzice să muncească şi nici nu am văzut politici similare cu cele impuse de talibani”, a adăugat Koofi.

Tags: AfganistanAkhtar Muhammad MansourFateh Ullah MansourFawzia KoofifemeikabulKandaharShahabudding DelavartalibaniZabiullah Mujahid
Categorii: Știrile zilei