‘Nicio lamentaţie’ la Washington după un atac ucrainean care a ucis numeroşi soldaţi ruşi

Publicat:

Nu este “nicio lamentaţie” la Washington după ce un bombardament ucrainean a ucis numeroşi soldaţi ruşi în estul Ucrainei, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Casei Albe, informează joi AFP, potrivit agerpres.

Mai devreme în timpul zilei de miercuri, Rusia a admis un bilanţ mai sângeros al loviturii care a vizat în noaptea de Anul Nou soldaţi ruşi la Makiivka, majorat la 89 de morţi.


Citeşte şi: 8 persoane, printre care 5 copii, găsite împușcate mortal într-o casă din SUA – Black News

John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională subordonat preşedintelui Joe Biden, nu s-a pronunţat asupra cifrelor, în timp ce Departamentul pentru comunicare strategică al armatei ucrainene a revendicat un bilanţ mult mai mare în rândurile armatei ruse, cifrat la 400 de morţi şi 300 de răniţi.

Nu este “nicio lamentaţie din partea administraţiei (americane). E război. (Ucrainenii) au fost invadaţi şi ei ripostează şi se apără”, a declarat Kirby într-o conferinţă de presă. “Soldaţii ruşi care se află pe teritoriul lor (al ucrainenilor) sunt o ţintă legitimă de acţiune militară pentru Ucraina, punct”, a adăugat el.

Bombardamentul a avut loc într-o zonă de “lupte dure, iar războiul este o treabă sângeroasă”, a adăugat acest fost militar de rang înalt.

Potrivit armatei ruse, acest atac a fost întreprins cu ajutorul unor sisteme de rachete HIMARS, armă furnizată de SUA.

John Kirby nu a comentat asupra acestui subiect. Cu toate acestea, el a declarat: “Noi furnizăm şi vom continua să furnizăm (ucrainenilor) echipamentele şi ajutorul de care ei au nevoie pentru a se apăra. Şi da, noi am furnizat (sisteme) HIMARS şi am putea foarte bine să furnizăm şi altele pe viitor”.

Marţi, în Rusia au avut loc adunări publice pentru a aduce un omagiu soldaţilor ruşi ucişi la Makiiva. Moartea lor a provocat un şoc care a declanşat un val de critici la adresa armatei ruse.

Vezi şi: Biden consideră drept ‘penibilă’ debandada din rândul republicanilor din Congres – VIDEO – Black News

Mai multe voci au denunţat o “naivitate criminală”, care a făcut ca muniţii să fie depozitate în aceeaşi clădire unde erau cazaţi soldaţii. De asemenea, soldaţii erau autorizaţi să îşi folosească telefoanele mobile, ceea ce a permis localizarea lor de artileria ucraineană.

Mai mulţi comentatori ruşi pro-război, foarte urmăriţi pe reţelele sociale, au contestat de asemenea bilanţul anunţat de autorităţile ruse, unul subestimat în opinia lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ucraina a lansat un nou timbru poştal pentru a-şi susţine sportivii olimpici

Ucraina a lansat un nou timbru poştal pentru a-şi susţine sportivii olimpici Ucraina a lansat un nou timbru poştal pentru a-şi susţine sportivii olimpici, în...

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov Irina Farion, fostă parlamentară naţionalistă ucraineană cunoscută pentru poziţiile sale împotriva Rusiei, a fost împuşcată în...

Fondurile de pensii americane îl ajută pe Putin să îşi atingă obiectivele în domeniul gazelor

Fondurile de pensii americane îl ajută pe Putin să îşi atingă obiectivele în domeniul gazelor Rusia trebuie să îşi majoreze exporturile de gaze lichefiate pentru...

Trump confirmă că a vorbit cu Zelenski și că i-a promis că „va pune capăt războiului” din Ucraina

Trump confirmă că a vorbit cu Zelenski și că i-a promis că „va pune capăt războiului” din Ucraina Fostul preşedinte al SUA Donald Trump a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.