X

Nicolae Ciucă: Locul Republicii Moldova este în marea familie europeană

Preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, a afirmat că locul R. Moldova este în marea familie europeană, subliniind că autorităţile de la Chişinău au făcut progrese semnificative pe calea reformelor esenţiale pentru statul de drept şi modernizarea ţării.

„R. Moldova face astăzi un pas important pe drumul său spre Uniunea Europeană. Parlamentul European a votat rezoluţia care cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE până la finalul anului. Rezoluţia a fost propunerea Grupului PPE din PE, în urma unei iniţiative a europarlamentarului PNL Siegfried Mureşan. De fiecare dată când am discutat cu preşedinta Maia Sandu, am subliniat susţinerea necondiţionată a României şi a PNL în parcursul european al Republicii Moldova. Astăzi, aceste eforturi se materializează într-un act concret şi o decizie susţinută cu largă majoritate în Legislativul European”, a spus, Ciucă.

Citește și : CNA a sechestrat bunuri în valoare de peste 12 milioane de lei

El a subliniat că datoria decidenţilor de la Bucureşti este să sprijine, ca până acum, R. Moldova.

„Locul Republicii Moldova este în marea familie europeană, iar autorităţile de la Chişinău au făcut progrese semnificative pe calea reformelor esenţiale pentru statul de drept şi modernizarea ţării. Iar datoria noastră, a decidenţilor de la Bucureşti, este să îi sprijinim cu tot ceea ce putem, aşa cum am făcut-o şi până acum. Împreună, construim punţi către un viitor european comun, pentru bunăstarea cetăţenilor statelor noastre”, a transmis Ciucă.

Citește și : Moldova și UE au semnat un acord crucial pentru aderare

 

Tags: MoldovaNicolae CiucăPNLPPESiegfried Mureşan
Categorii: ExterneȘtirile zileiU.E.