
În weekend, la Comrat, a avut loc congresul de constituire al unei noi formațiuni politice – Partidul Popular Găgăuz. Partidul este condus de Nicolae Dudoglo, deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei, relatează Nokta.
Pe pagina sa de Facebook, Dudoglo a anunțat alegerea conducerii Partidului Popular Găgăuz. El a fost ales președinte al partidului, iar vicepreședinți au fost desemnați Ivan Kîlicic, Ivan Ikizli, Anna Harlamenko, Gheorghe Ormanji. Secretar general al partidului a fost numit Nicolae Telipis.
Citeşte şi: Mai multe localităţi rămân astăzi fără lumină – Stiripesurse.md
La congres, Dudoglo a declarat că „partidul este creat, în primul rând, pentru ca Găgăuzia să obțină libertate”. De asemenea, el a menționat că autonomia trebuie să scape de influența partidelor „republicane”.
Nicolae Dudoglo este fondatorul mai multor organizații publice din Comrat, printre care Uniunea popular-patriotică „Devlet” și organizația „Yeni Gagauzia” – această organizație s-a alăturat Partidului Democrat în 2013. Din 2014 până în aprilie 2018, Dudoglo a fost deputat în Parlamentul Moldovei din partea PDM.
De asemenea, el a ocupat funcția de primar al orașului Comrat de trei ori și a candidat de patru ori la funcția de bașcan al Găgăuziei, dar nu a câștigat niciodată. La alegerile din 2023, el a obținut aproximativ 9% din voturi.