Nicolas Maduro anuntă oraganizarea de manevre civic-militare pentru întărirea capacității de apărare a Venezuelei

Publicat:

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a anunţat sâmbătă organizarea pe 24 şi 25 februarie a unor manevre militare la care vor participa şi civili, pentru a întări capacitatea de apărare a ţării în faţa unor eventuale ameninţări străine, transmite AFP.

“Am ordonat forţelor armate ca, împreună cu poporul nostru, într-o unitate civic-militară, să efectueze manevrele militare Independencia 2018 sâmbătă, 24 februarie, şi duminică, 25 februarie”, a declarat Nicolas Maduro într-o alocuţiune difuzată de mass-media, conform agerpres.


Preşedintele Maduro s-a aflat într-o vizită în statul Vargas, situat în nordul Venezuelei, la Marea Caraibilor, unde a asistat la plecarea navei-şcoală venezuelene Simon Bolivar într-o călătorie cu escală în 12 ţări din America latină.

Citește și : Israel : Explozie la graniţa cu Fâşia Gaza. Patru soldaţi israelieni au fost răniţi

Manevrele anuale vor servi la “perfecţionarea echipamentelor, deplasării trupelor, tancurilor, rachetelor, avioanelor şi elicopterelor” şi întărirea “sufletului naţional”, a precizat Nicolas Maduro.

Anunţul datelor din ediţia 2018 a manevrelor a fost făcut la o zi după acuzaţiile lansate de şeful statului la adresa Columbiei.

În opinia sa, armata columbiană ar pregăti sub influenţa Statelor Unite provocări militare împotriva Venezuelei în vederea declanşării unui conflict armat între cele două ţări.

În cursul unei şedinţe de guvern, Nicolas Maduro a afirmat vineri că armata columbiană antrenează în prezent zeci de cetăţeni venezueleni care ar urma, în opinia sa, să efectueze atacuri în Columbia, îmbrăcaţi în uniforme ale armatei venezuelene, cu scopul de a declanşa un conflict bilateral.

Preşedintele venezuelean a afirmat că deţine dovezi în acest sens.

Sâmbătă, Nicolas Maduro s-a arătat provocator. “Nu vom accepta niciodată ca cizma militară imperialistă străină să calce pe pământul sfânt al patriei venezuelene”, a declarat şeful statului, candidat la un nou mandat în alegerile prezidenţiale anticipate de la 22 aprilie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Filmul horror ‘Exorcism: Mântuirea’, cu Russell Crowe în rolul principal, din 5 iulie în cinematografe

Filmul horror 'Exorcism: Mântuirea', cu Russell Crowe în rolul principal, din 5 iulie în cinematografe Filmul horror „Exorcism: Mântuirea”, cu Russell Crowe în rolul principal,...

Sean ‘Diddy’ Combs se confruntă cu un nou caz de agresiune sexuală

Sean 'Diddy' Combs se confruntă cu un nou caz de agresiune sexuală Celebrul rapper Sean "Diddy" Combs se confruntă cu un alt caz de agresiune...

VIDEO – Rusia își arată forța nucleară, în plin scandal al negocierilor cu Ucraina

VIDEO - Rusia își arată forța nucleară, în plin scandal al negocierilor cu Ucraina Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri că desfăşoară exerciţii care...

Premierul Dorin Recean, la întrevederea cu ministra de Externe a României, Luminița Odobescu: „Continuăm să realizăm proiecte care aduc beneficii pentru cetățenii noștri”

Premierul Dorin Recean, la întrevederea cu ministra de Externe a României, Luminița Odobescu: „Continuăm să realizăm proiecte care aduc beneficii pentru cetățenii noștri” Prim-ministrul Dorin...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.