Nicolas Maduro vrea să deschidă “porţile unei relaţii de respect şi de comunicare cu Donald Trump”

Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, a declarat că, dacă la Summitul Americilor din aprilie din Peru, i s-ar încrucişa drumul cu cel al omologului să american, Donald Trump, atunci i-ar plăcea să dea mâna cu el şi să-l salute “cu respect”, relatează AFP.

“Dacă se va ivi ocazia de a-i strânge mâna lui Donald Trump şi de a-l saluta cu respect, voi profita de ea, cu condiţia ca el să-mi ofere această oportunitate”, a comentat Maduro în cursul unui interviu cu un jurnalist chilian difuzat de televiziunea publică VTV, potrivit agerpres.

Maduro şi-a arătat dorinţa de a deschide “porţile unei relaţii de respect şi de comunicare cu preşedintele SUA”. “Ne vom înţelege, vom comunica, ne vom respecta”, a spus Maduro.

Citește și : Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluția privind armistițiul umanitar de 30 de zile în Siria

Preşedintele venezuelean a precizat că va asista la Summitul Americilor ce va avea loc pe 13-14 aprilie, cu toate că Peru, ţara care va găzdui reuniunea, a făcut cunoscut că Maduro nu va fi binevenit şi i-a cerut să se abţină de la participarea la eveniment.

Relaţiile diplomatice dintre Venezuela şi SUA trec printr-o perioadă de tensiuni, ca urmare a sancţiunilor economice impuse de către Washington ţării latinoamericane şi a acuzaţiilor lui Maduro la adresa SUA de colaborare cu opoziţia venezueleană pentru înlăturarea guvernului său de la putere.

This post was last modified on 25/02/2018 10:03 10:03

Tags: Donald TrumpNicolas MaduroPerurespectSUASummitul AmericilorVenezuelawashington
Categorii: Știrile zilei