Nicolas Sarkozy va fi JUDECAT pentru corupţie

Publicat:

Nicolas Sarkozy va fi JUDECAT pentru corupţie

Doi magistrați financiari au decis joi trimiterea în fața tribunalului penal din Paris a lui Nicolas Sarkozy și a altor douăsprezece persoane, suspectate de finanțare libiană a campaniei sale prezidențiale din 2007, a anunțat vineri procurorul național financiar Jean-François Bohnert într-un comunicat, citat de AFP.

Judecat deja în așa-numitul caz al interceptărilor telefonice și în afacerea Bygmalion, fostul președinte francez urmează să compară în fața instanței timp de patru luni, la începutul anului 2025, transmite Știri.md.


Citeşte şi: Ucraina a BOMBARDAT furibund Crimeea! Zeci de ruşi ar fi murit sau au fost răniţi

Sarkozy este acuzat de corupție pasivă, asociere infracțională, finanțare ilegală a unei campanii electorale și disimulare de deturnare de fonduri publice libiene.

Fostul preşedinte francez a fost audiat în iunie de poliţişti, iar domiciliul său a fost percheziţionat, în cadrul investigaţiilor în dosarul privind intimidarea martorilor, una dintre părţile amplei anchete asupra suspiciunilor de finanţare de către Libia a campaniei sale prezidenţiale în 2007.

Nicolas Sarkozy va fi JUDECAT pentru corupţie

În dosarul principal al acestei afaceri tentaculare, justiţia franceză îl suspectează pe fostul preşedinte şi pe mai mulţi dintre apropiaţii săi că au încheiat un pact corupt cu regimul dictatorului libian Muammar Al-Gaddafi, pentru a obţine un sprijin financiar ocult în timpul campaniei sale prezidenţiale câștigătoare din 2007.

După zece ani de anchetă, Parchetul naţional financiar al Franţei a cerut în luna mai un proces împotriva a 13 persoane, printre care Nicolas Sarkozy şi trei dintre foştii săi miniştri, care contestă categoric faptele.

Magistraţii vor, de asemenea, să fie judecat omul de afaceri franco-libanez Ziad Takieddine, acuzatorul principal în acest dosar. El afirmă că le-a dat, la sfârşitul lui 2006 şi începutul lui 2007, 5 milioane de euro lui Nicolas Sarkozy, pe atunci ministru de interne al Franţei, şi directorului său de cabinet Claude Gueant.

Sarkozy a pierdut în luna mai, la Curtea de Apel din Paris, apelul împotriva unei condamnări din 2021 pentru corupție și trafic de influență. Instanța a menținut o sentință de trei ani de închisoare. Aceasta a precizat că doi dintre acești ani au fost suspendați și că Sarkozy va purta o brățară electronică în loc să meargă la închisoare pentru anul rămas.

Singurul alt președinte din timpul celei de-a cincea Republici franceze care a mai fost condamnat de un tribunal a fost predecesorul conservator al lui Sarkozy, Jacques Chirac, care a fost găsit vinovat de corupție în 2011.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu)

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu) Infertilitatea, adică imposibilitatea de a obține o sarcină după un an de...

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC)

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC) Pe linia frontului, soldații ucraineni folosesc un termen dur pentru a...

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: ‘Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor’

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: 'Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor' Discuții pe tonuri înalte în ședința de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.