X

Nicolas Sarkozy votează cu Macron în alegerile prezidenţiale din Franţa

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, figură tutelară a dreptei din Franţa, a anunţat marţi că va vota în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale pentru Emmanuel Macron, care “este, în situaţia actuală, singurul în măsură să acţioneze”, informează AFP, potrivit agerpres.

Invocând într-un mesaj pe Facebook “fidelitatea pentru valorile dreptei republicane”, Sarkozy menţionează de asemenea “valorizarea muncii” de către preşedintele în exerciţiu şi “angajamentul lui european clar şi fără ambiguitate”.

Citeşte şi: Extrema dreaptă spaniolă intră pentru prima dată într-un guvern regional – Black News

Înainte de primul tur, Nicolas Sarkozy nu şi-a exprimat sprijinul pentru candidata dreptei Valerie Pecresse, care a întrunit doar 4,78% din voturi în urma acestui prim tur de scrutin care a avut loc duminică.

Preşedintele în exerciţiu, centristul Emmanuel Macron, s-a plasat pe primul loc în turul întâi al alegerilor prezidenţiale de duminică din Franţa, obţinând 27,85% din voturi şi devansând-o pe Marine Le Pen (23,15%), candidata de extremă-dreaptă cu care se va confrunta în turul al doilea, conform rezultatelor finale comunicate luni de Ministerul de Interne.

Citeşte şi: Olaf Scholz vrea să revigoreze procesul de aderare la UE a ţărilor din vestul Peninsulei Balcanice – Black News

Partidul de dreapta Republicanii (Les Republicains), de inspiraţie gaullistă, nu şi-a revenit niciodată cu adevărat după înfrângerea liderului său şi preşedinte în exerciţiu Nicolas Sarkozy, în 2012, şi a luptat mult timp să-şi găsească un lider. Preşedintele regiunii Ile-de-France (regiunea Paris), Valérie Pécresse, a creat pentru o vreme iluzia urcând în sondaje, însă rezultatul slab înregistrat în primul tur a spulberat speranţele susţinătorilor acestui partid.

Tags: alegeriEmmanuel MacronfrantaIle-de-FranceMarine Le PenNicolas SarkozyparisRepublicanii (Les Républicains)Valérie Pécresse
Categorii: Externe