Nicole Kidman vorbeşte despre rolul interpretat în ‘Being the Ricardos’

Publicat:

Nicole Kidman spune că a fost distractiv să o interpreteze pe îndrăgita actriţă americană Lucille Ball în pelicula ”Being the Ricardos”, prima şansă adevărată pe care actriţa australiană o are de a juca într-o comedie fizică, scrie Reuters, potrivit agerpres.

”În ‘Moulin Rouge’ am avut parte de puţină comedie fizică printre altele, dar doar rareori am putut face astfel de lucruri”, a spus Kidman, recompensată cu Oscar pentru pelicula ”The Hours” (2002)


”A fost minunat să pot să le fac… A fost atât de eliberator şi captivant, iar să poţi să-i faci pe oameni să râdă este de asemenea distractiv”, a adăugat ea.

Pelicula ”Being the Ricardos”, disponibilă pe platforma Amazon Prime începând de marţi, vorbeşte despre culisele serialului de comedie din anii 1950 ”I Love Lucy”, relatând o săptămână din viaţa lui Ball şi a partenerului ei de distribuţie, dar şi soţ în viaţa de zi cu zi, Desi Arnaz, interpretat de Javier Bardem.

Cariera lui Ball este pusă în pericol după ce este acuzată de simpatii comuniste, iar viaţa privată îi este tulburată de zvonurile unei relaţii extraconjugale pe care ar fi avut-o Arnaz şi de provocările gravidităţii.

Distribuirea lui Kidman a fost întâmpinată, la începutul anului, cu comentarii acide pe reţelele de socializare, fanii susţinând că vedeta serialului ”Big Little Lies” nu seamănă cu exuberanta Ball. Criticile au afectat-o pe Kidman pe când se pregătea să înceapă filmările, dar regizorul şi scenaristul Aaron Sorkin a convins-o să nu ia în seamă comentariile negative.

”Acceptasem rolul. După care mi-am spus ‘Dumnezeule, poate nu sunt potrivită”, a declarat Kidman. ”(Sorkin) a crezut în mine chiar şi atunci când nici eu nu credeam în mine”, a spus actriţa.

Cele mai multe dintre cronicile filmului au fost călduroase, laudele cele mai entuziaste venind de la fiica lui Ball şi Arnaz, Lucie Arnaz.

”Este absolut uimitor”, a spus Lucie Arnaz într-o înregistrare pe YouTube după vizionarea filmului. ”Nicole Kidman a devenit sufletul mamei. I s-a furişat în minte”.

Despre Bardem, Arnaz a spus că actorul are ” toate calităţile tatei – simţul umorului, farmec, gropiţe în obraji, muzicalitate”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

37 de grupuri de acțiune locală au primit finanțare prin Programul LEADER

37 de grupuri de acțiune locală au primit finanțare prin Programul LEADER Un număr de 37 de grupuri de acțiune locală (GAL) au primit finanțare...

Episcopia Basarabiei de Sud a oferit fructe și produse alimentare locatarilor Azilului de Bătrâni din satul Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul

Episcopia Basarabiei de Sud a oferit fructe și produse alimentare locatarilor Azilului de Bătrâni din satul Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul În după amiaza zilei...

Fostul șef al Serviciului juridic al Penitenciarului nr. 3 Leova și a un complice, găsiți vinovați de trafic de influență

Fostul șef al Serviciului juridic al Penitenciarului nr. 3 Leova și a un complice, găsiți vinovați de trafic de influență La 20 septembrie 2024, Judecătoria...

La Bălți se va desfășura ștafeta internațională „Peace Run – Alergare pentru pace”

La Bălți se va desfășura ștafeta internațională „Peace Run – Alergare pentru pace” Primăria municipiului Bălți informează locuitorii și oaspeții orașului că, în perioada 21...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.