X

Nicu Popescu a plecat în Portugalia și Italia

Nicu Popescu a plecat în Portugalia și Italia

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, efectuează în perioada 11-15 septembrie două vizite de lucru în Portugalia și Italia.

Acesta va călători la Lisabona și la Roma pentru a aprofunda dialogul bilateral, a discuta agenda europeană și a impulsiona procesul de aderare a R. Moldova la UE, transmite Știri.md.

La Lisabona, Popescu se va întâlni cu Joao Gomes Cravinho, ministrul de Externe al Portugaliei, Tiago Antunes, secretar de stat pentru Afaceri Europene, adjunct al prim-ministrului Portugaliei, precum și cu alți oficiali lusitani.

Citeşte şi: Republica Moldova este din ce în ce mai îngrijorată de războiul care-i bate la uşă

Totodată, va fi semnat Memorandumul de cooperare între Institutul Diplomatic al MAEIE și cel al Portugaliei.

Nicu Popescu a plecat în Portugalia și Italia

La Roma, Nicu Popescu va avea o întrevedere cu omologul său italian, Antonio Tajani, și va participa la audieri în ședința comună a Comisiilor pentru afaceri externe ale Senatului și Camerei deputaților.

De asemenea, sunt preconizate discuții cu ministrul pentru Afaceri Europene, Raffaele Fitto.

În seara zilei de 14 septembrie, la ora 18:00, ministrul Nicu Popescu va discuta cu diaspora din Italia, la sediul Ambasadei R. Moldova de la Roma.

Tags: Antonio TajaniitaliaJoao Gomes CravinhoNicu PopescuportugaliaRaffaele Fitto
Categorii: PoliticăȘtirile zilei