România este pregătită pentru o eventuală unire cu Republica Moldova, dacă și atunci când cetățenii de peste Prut vor decide acest lucru.
Citește și: Zeci de mii de locuri vacante la bursa muncii
Potrivit Cotidianul.md, declarația a fost făcută de președintele român Nicușor Dan într-un interviu acordat postului polonez TVP World.
Șeful statului român a subliniat că, deși cele două state au o istorie și o cultură comună, Moldova este în prezent un stat independent, iar decizia privind o eventuală reunificare trebuie să aparțină cetățenilor.
La rândul său, fostul ministru de Externe al României, Cristian Diaconescu, a declarat că „schimbarea frontierelor în Europa nu se poate face decât prin voința popoarelor”, iar acest lucru este prevăzut prin acordurile de la Helsinki.
Anterior, președinta Maia Sandu a declarat într-un interviu acordat presei britanice că ar vota „Da” la un eventual referendum privind reunificarea cu România.












