Nigel Farage îl apără pe Trump: “Se pare că trăieşte tot timpul sub un atac continuu”

Publicat:

Nigel Farage, fostul lider al Partidului pentru Independenţa Marii Britanii (UKIP, eurofob), a criticat vineri “atacul continuu” la adresa preşedintelui american Donald Trump din partea presei şi a democraţilor şi a pariat că liderul de la Casa Albă va câştiga un nou mandat, a informat EFE, potrivit Agerpres.

“Se pare că Trump trăieşte tot timpul sub un atac continuu”, a declarat Farage la Conferinţa Acţiunii Politice Conservatoare (CPAC), care se desfăşoară în aceste zile în apropiere de Washington.


Citește și : „Vestele galbene” au ieșit din nou pe străzile din Franța

Farage, care este în prezent membru al Partidului Brexit-ului, înfiinţat în ianuarie, a comentat că nu înţelege “cum este posibil ca democraţii să-i ofere o platformă unui condamnat, mincinos şi scursură precum Michael Cohen pentru a-l denigra pe preşedinte”.

Cohen, fost avocat personal al lui Trump, a fost audiat în această săptămână în Congres în trei rânduri cu privire la relaţia sa cu liderul de la Casa Albă şi la posibilele legături între echipa de campanie a acestuia şi Kremlin.

“În pofida tuturor atacurilor, avem de-a face cu un Trump care şi-a îndeplinit aproape toate promisiunile pe care le-a făcut”, a spus Farage, aplaudat de conservatorii prezenţi la reuniune.

Farage a explicat că Trump a demonstrat lumii că este “un lider puternic”, motiv pentru care “perspectivele la orizontul anului 2020 sunt promiţătoare”. El a făcut totodată o recomandare Partidului Republican: “Faceţi în aşa fel încât democraţii să pară socialişti de stânga (sic!) şi alegerile sunt ale voastre!”.

Citește și : Donald Trump, discurs incendiar după o săptămână neplăcută: Preşedintele SUA s-a dezlănţuit la reuniunea CPAC

În discursul său, Farage s-a referit şi la situaţia din Marea Britanie şi a deplâns faptul că premierul de la Londra, Theresa May, nu are “caracterul şi forţa” lui Trump. El şi-a exprimat totodată speranţa că Regatul Unit se va transforma într-o “naţiune independentă şi democratică” şi care să nu depindă de controlul “birocraţiei europene”. Totodată, el a prezis că “la 29 martie, orele 00:00, Regatul Unit nu va mai face parte din Uniunea Europeană”. În opinia sa, “Brexit-ul a fost cea mai mare realizare din istoria democratică a Regatului Unit”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.