Nigel Farage începe marşul de protest către Londra, acţiune care se doreşte să stopeze ”trădarea” faţă de Brexit

Publicat:

Eurodeputatul britanic Nigel Farage, fostul lider al Partidului pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP), care a avut un rol esenţial în decizia din 2016 privind părăsirea Uniunii Europene, dă semnalul de pornire în marşul de două săptămâni către Londra, acţiune care se doreşte să stopeze ”trădarea” faţă de Brexit, transmite sâmbătă dpa, potrivit Agerpres.

”Dacă vedeţi ce se întâmplă în parlament în această săptămână, am putea să nu părăsim UE”, le-a spus Farage zecilor de susţinători strânşi în centrul oraşului Sunderland (nord-estul Angliei) care urmează să se îndrepte spre Londra.


Citește și : 11 răniți în urma unui incendiu provocat de vestele galbene într-un imobil din centrul Parisului

”Votul Brexit este trădat. (…) Atât o prelungire a articolului 50 (care permite unei ţări membre să părăsească UE), cât şi un acord rău, care este Brexit doar cu numele, sunt complet inacceptabile”, a adăugat Nigel Farage.

Marşul de protest se va încheia în faţa parlamentului britanic la 29 martie, dată stabilită iniţial pentru ieşirea efectivă a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Parlamentul de la Londra a aprobat joi seară moţiunea prin care guvernul condus de Theresa May cere o amânare a Brexitului după data de 29 martie, amânare care mai trebuie însă acceptată şi de liderii europeni.

Moţiunea, votat cu 412 voturi pentru şi 202 împotrivă, aminteşte că legislativul de la Londra a respins prin vot atât acordul convenit cu UE cât şi opţiunea unui Brexit fără acord, prin urmare guvernul va încerca să obţină o extindere a perioadei de negociere a Brexitului.

Citește și : „Vestele galbene”: Primăria Parisului activează celula de criză pentru gestionarea protestelor

În textul moţiunii este menţionat că dacă până pe 20 martie Camera Comunelor aprobă un acord privind Brexitul, atunci executivul va solicita Uniunii Europene o scurtă amânare a retragerii din UE, până la 30 iunie, pentru ca în acest timp să fie adoptată legislaţia necesară ieşirii din blocul comunitar. Dacă impasul persistă şi nu se reuşeşte votarea unui acord până pe 20 martie, atunci se va solicita Bruxellesului o amânare mai lungă a Brexitului. Orice amânare trebuie aprobată şi de liderii europeni, care se reunesc pe 21-22 martie la Bruxelles.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.