X

Nigel Farage nu respinge ideea unui nou referendum privind Brexitul

Eurodeputatul britanic Nigel Farage, unul dintre cei mai fermi susţinători ai ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, nu respinge ideea organizării unui al doilea referendum privind apartenenţa ţării sale la blocul comunitar, el explicând că tabăra favorabilă Brexit-ului ar ieşi din nou câştigătoare şi astfel s-ar pune capăt dezbaterii, informează joi Reuters, potrivit agerpres.

”Aş putea, doar aş putea, ajunge în punctul de a mă gândi că ar trebui să avem un al doilea referendum privind apartenenţa la Uniunea Europeană. Cred că dacă am avea un al doilea referendum referitor la statutul de membru al UE subiectul va fi epuizat pentru o generaţie. Proporţia celor care ar vota pentru ieşirea din UE ar fi mult mai mare decât data trecută”, a declarat Farage în cadrul emisiunii ‘The Wright Stuff’ difuzate de Channel Five.

Citeşte şi: Moscova reacţionează după ce Chişinăul a restricţionat presa rusă şi cere intervenţia OSCE

În ultimele luni, Nigel Farage a respins constant speculaţiile unor opozanţi ai Brexitului, precum fostul premier Tony Blair, potrivit cărora în cazul unui nou referendum alegătorii britanici şi-ar putea schimba opinia în legătură cu oportunitatea ieşirii ţării lor din UE.

Farage, care în calitate de lider al UKIP (Partidul pentru Independenţa Marii Britanii) l-a convins pe David Cameron, predecesorul Theresei May în funcţia de premier, să convoace referendumul privind Brexit şi a contribuit substanţial la campania pentru ieşirea ţării sale din UE, a criticat-o în mod repetat pe May pentru lipsa de ambiţie arătată în negocierile asupra ‘divorţului’ de UE.

În referendumul din iunie 2016 privind oportunitatea ieşirii din UE, 51,9% dintre britanici, ceea ce înseamnă 17,4 milioane de persoane, s-au pronunţat pentru Brexit, în timp ce 48,1% (16,1 milioane de persoane) au votat pentru rămânerea în interiorul blocului comunitar.

Premierul Theresa May a afirmat că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană la 29 martie 2019, ora 23:00 GMT. În prezent, Londra şi UE negociază termenii ‘divorţului’. 

Tags: brexitDavid Cameronmarea britanieNigel FarageTheresa MayTony BlairUKIP (Partidul pentru Independenţa Marii Britanii)uniunea europeana
Categorii: Diaspora