Nigeria a evacuat fără preaviz un oraș cu 10.000 de locuitori

Publicat:

Trupele nigeriene au evacuat fără avertizare întreaga populaţie a unui oraş de 10.000 de locuitori din statul Borno (nord-est), înaintea unei operaţiuni contra militanţilor, au informat Naţiunile Unite, joi, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Armata a mutat populaţia din Jakana într-o tabără din oraşul Maiduguri, la 40 km depărtare, unii dintre locuitori ajungând acolo fără nimic, neavând “nici măcar pantofi în picioare”, relevă un comunicat al Naţiunilor Unite.


Citește și: Brexitul a fost AMÂNAT până la sfârșitul lui octombrie

Nord-estul ţării este câmpul de luptă în războiul dus de Nigeria de un deceniu împotriva insurgenţilor islamici din organizaţiile Statul Islamic din Provincia Africa de Vest şi Boko Haram.

O intensificare a atacurilor militanţilor, în decembrie, a dus la cucerirea de oraşe şi baze militare şi s-a soldat cu refugierea a zeci de mii de civili în Maiduguri şi creşterea populaţiei în taberele existente.

“Întreg oraşul Jakana a fost golit, iar oamenii au fost forţaţi să se deplaseze spre Maiduguri cu foarte puţin timp la dispoziţie pentru a-şi strânge bunurile personale”, a arătat coordonatorul programului umanitar al ONU pentru Nigeria, Edward Kallon.

Citește și: Principalele concluzii ale summit-ului privind Brexitul

Locuitorii din Jakana au spus că armata a făcut verificări în rândul populaţiei pentru a depista membri ai grupării Boko Haram.

În iunie anul trecut, guvernul nigerian a dispus ca mii de oameni să părăsească siguranţa relativă a taberei din Maiduguri pentru a locui într-un oraş aflat într-o zonă nesigură. În luna septembrie, oraşul a fost atacat, forţând populaţia să fugă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Răsturnare de situaţie într-un celebru caz de crimă devenit serial Netflix: Fraţii Mendez au fost închişi acum mai bine de trei decenii pentru uciderea...

Răsturnare de situaţie într-un celebru caz de crimă devenit serial Netflix: Fraţii Mendez au fost închişi acum mai bine de trei decenii pentru uciderea...

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene Marty Thomas, locuitor al plajei Indian Rocks, Florida,...

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou Filmul „Rust” va avea premiera la un...

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.