Nikol Pashinyan se declară pregătit pentru negocierea păcii în Nagorno-Karabah

Publicat:

Prim-ministrul armean Nikol Pashinyan a declarat vineri că este ‘pregătit’ să reia procesul de pace sub mediere internaţională cu Azerbaidjanul asupra regiunii separatiste Nagorno-Karabah, unde din 27 septembrie s-au relansat violenţele cu o intensitate fără precedent după armistiţiul din 1994, relatează AFP şi EFE, potrivit agerpres.

‘Suntem fideli principiului soluţionării paşnice a conflictului din Nagorno-Karabah şi suntem pregătiţi să reluăm procesul de pace în concordanţă cu declaraţiile recente ale preşedinţilor şi miniştrilor de externe ai ţărilor copreşedinţi ai Grupului (OSCE) de la Minsk’, a afirmat el.


Citește și: Putin îi cheamă la ordine pe miniștrii de externe din Armenia și Azerbaidjan

Grupul de la Minsk al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru reglementarea conflictului din Nagorno-Karabah este compus din Franţa, Rusia şi SUA.

Pashinyan a făcut această declaraţie în cadrul unei reuniuni a Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) la nivel de prim-miniştri are are loc vineri la Erevan.

Premierul armean a declarat că populaţia din Nagorno-Karabah ‘este în pragul unei catastrofe umanitare’.

‘Avem o agresiune azero-turcă împotriva armenilor. Locuitorii din Nagorno-Karabah se confruntă cu o provocare gravă. Oraşe şi satele sunt în mod constant spuse atacurilor de artilerie şi de rachete’, a declarat premierul armean, exprimându-se în faţa omologilor săi din Rusia, Belarus, Kazahstan şi Kârgâzstan.

‘Daune importante au fost provocate infrastructurii. Capitala enclavei, Stepanakert, este în special afectată’, a spus Pashinyan, care a acuzat din nou Turcia de implicare în conflict de partea Azerbaidjanului.

Mai mult, ‘acţiunile Turciei ameninţă să destabilizeze complet nu numai regiunea, ci întreaga lume’, a subliniat el, ţinând să atragă atenţia că acţiunile militare ale Azerbaidjanului sunt dirijate de militari turci, iar la acestea participă ‘combatanţi şi mercenari din Siria recrutaţi de Turcia’.

Şeful guvernului armean a declarat că ‘acest fapt a fost coroborat cu declaraţiile liderilor ţărilor copreşedinţi ai Grupului OSCE de la Minsk şi, de asemenea, de numeroase materiale apărute în media internaţionale prestigioase’.

Nikol Pashinyan a mai spus că Azerbaidjanul ‘nu a obţinut niciun rezultat semnificativ’pe teren de la reluarea ostilităţilor în Nagorno-Karabah în 27 septembrie.

‘Poporul nostru este mai unit ca oricând şi hotărât să-şi apere libertatea şi independenţa’, a subliniat el.

Citește și: 13 americani sunt acuzați că au vrut să o răpească pe guvernatoarea din Michigan

Declaraţiile premierului Pashinyan intervin la scurt timp după ce s-a confirmat că miniştrii de externe al Armeniei, Zohrab Mnatsakanyan, şi al Azerbaidjanului, Jeyhun Bayramov, se vor deplasa vineri la Moscova pentru a se întâlni cu omologul lor rus Serghei Lavrov.

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a invitat pe cei doi miniştri să examineze o posibilă încetare a focului ‘din motive umanitare’ pentru ‘un schimb de prizonieri’ şi ca fiecare parte să-şi poată recupera morţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO// Două furturi într-o zi. Poliția a prins hoțul de la Râșcani

VIDEO// Două furturi într-o zi. Poliția a prins hoțul de la Râșcani Un bărbat de 40 de ani din capitală a fost reținut de...

Instruiți să detecteze armele de foc și munițiile cu raze X

Instruiți să detecteze armele de foc și munițiile cu raze X Reprezentanți din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău de comun cu cei...

Nordul țării scapă de caniculă. La sud și centru rămâne în vigoare Codul galben și portocaliu

Nordul țării scapă de caniculă. La sud și centru rămâne în vigoare Codul galben și portocaliu Canicula scade din intensitate. Meteorologii au actualizat alertele. Respectiv,...

Atenție! Vin alte intemperii peste Moldova. Este emisă avertizare Cod galben

Atenție! Vin alte intemperii peste Moldova. Este emisă avertizare Cod galben După mai multe zile de foc, urmează ploi, furtuni și grindină. A fost emisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.