X

Nikol Paşinian denunţă o lovitură de stat în Armenia

Premierul armean Nikol Paşinian a denunţat joi o tentativă de lovitură militară şi l-a demis pe şeful Statului Major, după ce comandamentul armatei a cerut demisia guvernului său, relatează AFP şi EFE, potrivit agerpres.

“Consider că declaraţia Statului Major este o tentativă de lovitură de stat militară. Îi invit pe toţi susţinătorii noştri să se adune în Piaţa Republicii” din Erevan, a scris Paşinian pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi: O echipă de medici români a ajuns în capitala Slovaciei

Anterior, Statul Major comun al armatei ceruse demisia lui Paşinian, a cărei plecare este cerută şi de opoziţie după înfrângerea Armeniei în războiul de anul trecut din Nagorno-Karabah.

“Prim-ministrul Armeniei şi guvernul nu mai pot lua decizii adecvate în aceasta situaţie de criză pentru armeni”, se spune în declaraţia conducerii armatei, preluată de Armenpress, citată de EFE.

La scurt timp, Paşinian a anunţat într-o altă postare destituirea din funcţie a generalului Onik Gasparian de la conducerea Statului Major.

De asemenea, opoziţia a anunţat că va ieşi joi în stradă.

Cu o zi înainte, Paşinian a destituit un adjunct al generalului Gasparian, ceea ce a determinat Statul Major al armatei să ceară demisia premierului. Ofiţerul demis persiflase o declaraţie a premierului care a criticat performanţele rachetelor ruseşti Iskander, aflate în dotarea armatei armene, dar care nu au reuşit să influenţeze cursul ostilităţilor din Karabah în toamnă, conform publicaţiei Vzgliad.

Potrivit premierului, “rachetele Iskander lansate nu au explodat sau au explodat doar în proporţie de 10%”.

Prim-ministrul armean se află sub presiunea opoziţiei care îi cere demisia după înfrângerea militară a Armeniei în faţa Azerbaidjanului în toamna anului trecut în conflictul din Nagorno-Karabah.

Citeşte şi: EMA a început analizarea medicamentului Regdanvimab

La acea vreme, confruntată cu riscul unui dezastru, armata îi ceruse şefului guvernului să accepte condiţiile de încetare a focului negociate de preşedintele rus Vladimir Putin şi care au implicat pierderi teritoriale importante pentru Armenia.

Erevan controlează de facto, graţie prezenţei separatiştilor armeni, o parte din regiunea Nagorno-Karabah, teritoriu azer locuit de o majoritate de etnici armeni.

Dar Armenia a pierdut în conflictul din 2020 oraşul-simbol Şuşa, precum şi mai multe zone azere din jurul Karabahului. Această înfrângere a fost percepută de armeni drept o umilinţă naţională.

Tags: armeniaAzerbaidjanerevanNagorno-KarabahNikol PaşinianOnik Gasparianpiata republiciiStatul MajorŞuşaVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei