Nikola Gruevski, fostul premier al Macedoniei de Nord, fugit în Ungaria, a fost condamnat pentru a patra oară

Publicat:

Fostul premier al Macedoniei de Nord Nikola Gruevski, fugit în Ungaria de peste trei ani de zile, a fost condamnat vineri la 9 ani de închisoare într-un dosar de abuz de putere, a patra sa condamnare până la ora actuală, informează AFP, potrivit agerpres

Fostul lider naţionalist care a condus mica ţară din Balcani cu o mână de fier vreme de un deceniu, până la înlăturarea sa în 2016 în urma unui enorm scandal de interceptări ilegale, a fost judecat în contumacie la Skopje.


Citește și : Noul preşedinte al Timorului de Est vrea extinderea cooperării cu China

Nikola Gruevski, apropiat al premierului ungar Viktor Orban, este refugiat în Ungaria din noiembrie 2018, după o primă condamnare la doi ani de detenţie, pentru că a utilizat în scopuri personale un Mercedes de 600.000 de euro achiziţionat din fonduri publice.

De data aceasta, fostul premier de 51 de ani a fost judecat pentru că a ordonat demolarea unui complex rezidenţial şi de afaceri care valora mai multe milioane de euro, la Skopje, din răzbunare politică. Potrivit acuzaţiei, complexul aparţinea liderului unui mic partid care tocmai părăsise guvernul său.

Alte trei persoane au fost condamnate la pedepse cu închisoarea în acest dosar – un fost ministru al transporturilor, un fost primar al Skopje şi un responsabil municipal – pentru că au declarat în mod fals construcţia drept ilegală şi au facilitat demolarea ei cu exploziv.

Condamnaţii, care afirmă că demolarea era justificată pentru că acel complex nu fusese construit în conformitate cu regulile, trebuie să plătească împreună 11 milioane de euro daune-interese.

În aprilie, fostul premier al Macedoniei de Nord a fost condamnat la şapte ani de detenţie pentru că a deturnat în folosul lui 1,3 milioane de euro de cotizaţii şi de donaţii către partidul său.

În 2020, fostul lider al partidului de dreapta VMRO-DPMNE a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare într-un dosar pentru incitare la violenţă.

Toate aceste urmăriri decurg din interceptări ilegale a căror scurgere a fost organizată începând din 2015 de social-democraţi, pe atunci în opoziţie, dezvăluind un vast sistem de abuzuri de putere şi de corupţie pus în funcţiune de autorităţi.

Recent, Trezoreria americană a impus sancţiuni împotriva lui Nikola Gruevski, pentru “corupţie”.

Citește și : Un înalt oficial nipon, ARESTAT pentru o presupusă agresiune într-un tren

Autorităţile Macedoniei de Nord au cerut în zadar Ungariei să-l extrădeze pe Nikola Gruevski, care a afirmat că a fugit din ţară după ce a fost ameninţat că va fi ucis dacă va ajunge la închisoare.

El este anchetat de asemenea în alte dosare, inclusiv asupra unui atac lansat în 2017 împotriva Parlamentului de către manifestanţi naţionalişti.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.