X

Ninsoarea abundentă a anulat zeci de zboruri pe aeroportul din Bruxelles

Căderile de zăpadă au dus luni la numeroase anulări de zboruri pe aeroportul din Bruxelles, care le-a recomandat la finalul dimineţii pasagerilor să nu vină pe aeroport “până la noi ordine”, relatează AFP, potrivit agerpres.

Din cauza “căderilor puternice de zăpadă”, societatea care operează aeroportul din Bruxelles le-a recomandat călătorilor “să nu vină la aeroport până la noi ordine”, prin intermediul contului său de Twitter.

Citeşte şi: ORDINUL lui Putin. Armata rusă SE RETRAGE din Siria – VIDEO

Aceasta îi invită, de asemenea, pe călători, să-şi contacteze compania aeriană pentru a afla dacă zborurile vor avea sau nu loc. “Nu veniţi la aeroport dacă zborul dvs. este anulat”, precizează societatea.

Mai devreme în cursul acestei dimineţi Aeroportul din Bruxelles a anunţat că efectuează operaţiuni de degajare a zăpezii şi de degivrare care pot duce la întârzieri atât la sosiri, cât şi la plecări.

Circa 90 de zboruri au fost până acum întârziate şi 50 anulate în această dimineaţă, a anunţat în jurul prânzului agenţia Belga, citând un purtător de cuvânt al Aeroportului din Bruxelles.

Citeşte şi: După 30 de ani, saudiţii au voie să meargă din nou la cinema

Potrivit sursei citate, echipele aeroportului sunt angajate în operaţiuni de degivrare a avioanelor, dar vizibilitatea este prea scăzută pentru a garanta traficul prevăzut.

Aeroportul internaţional Bruxelles-Zaventem este cel mai frecventat din Belgia şi una dintre principalele platforme ale transportului aerian în Europa, precum Londra, Paris sau Frankfurt.

Tags: BelgiaBruxelles-Zaventemninsoarezăpadă
Categorii: Diaspora