Ninsori abundente în Turcia! Traficul din Istanbul este paralizat

Publicat:

Oraşul turc Istanbul era parţial paralizat vineri dimineaţă în urma ninsorilor abundente care au îngreunat traficul rutier, determinând întreruperea circulaţiei autobuzelor, anularea a peste 200 de zboruri şi închiderea şcolilor şi universităţilor, potrivit AFP şi agerpres.

Turkish Airlines a suspendat vineri în total 180 de zboruri, pe aeroportul din Istanbul (162) şi pe aeroportul Sabiha Gokcen (18), de pe malul asiatic al oraşului.


Citeşte şi: China îşi majorează semnificativ cheltuielile militare – Black News

Compania prevede să anuleze zborurile de sâmbătă, având în vedere că ninsorile care au început să cadă joi sunt prognozate să continue până duminică.

La rândul său, compania de zboruri locale Pegasus a anunţat anularea a circa 30 de zboruri interne pe aeroportul Sabiha Gokcen.

A fost, de asemenea, interzisă circulaţia autobuzelor şi a camioanelor în Istanbul, unde majoritatea bulevardelor erau acoperite vineri cu un strat gros de zăpadă.

Guvernatorul unuia dintre cele mai mari oraşe din Turcia (15,8 milioane de locuitori) a făcut apel la proprietarii de autoturisme să evite deplasările “nenecesare”.

Citeşte şi: SUA spun că Ucraina NU are nevoie de avioane, ci mai degrabă de rachete sol-aer – Black News

Şcolile, grădiniţele, creşele şi universităţile şi-au închis până luni porţile, iar centrele comerciale vor avea vineri program, între 12:00 şi 19:00 ora locală.

Un purtător de cuvânt al IGA, operatorul aeroportului din Istanbul – cel mai frecventat din Europa în 2021, a declarat pentru AFP că infrastructura rămâne vineri deschisă, estimând că circa 770 de zboruri vor putea să opereze, faţă de 1.000 în medie în fiecare zi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.