Ninsorile abundente şi frigul intens au perturbat transporturile în Japonia; cel puţin o persoană a murit

Publicat:

Zăpada abundentă care a acoperit miercuri regiuni întinse din Japonia a îngreunat traficul rutier, a dus la anularea a sute de curse aeriene şi a perturbat călătoriile cu trenul, iar cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, informează Reuters, potrivit agerpres.

Un front atmosferic neobişnuit de rece şi un sistem de joasă presiune au favorizat ninsori abundente şi vânturi puternice, care s-au abătut începând de marţi asupra Japoniei.


Citeşte şi: Phenianul este IZOLAT din cauza unei ‘boli respiratorii’

Ninsoarea a fost deosebit de intensă în regiunile dinspre Marea Japoniei, iar în oraşul Maniwa din vestul Japoniei stratul de zăpadă care s-a depus în ultimele 24 de ore a avut grosimea de 93 de centimetri până miercuri la ora locală 08:00 (23:00 GMT).

O persoană şi-a pierdut viaţa în urma furtunii, iar alte două decese sunt investigate ca având legătură cu acest fenomen meteorologic, potrivit unei precizări făcute de Hirokazu Matsuno, secretarul-şef al Guvernului japonez, cu prilejul unei conferinţe de presă. Nu sunt disponibile detalii suplimentare până la această oră.

Companiile aeriene locale, printre care ANA şi Japan Airlines, au anulat peste 300 de zboruri, iar cursele feroviare de mare viteză au fost suspendate sau amânate în nordul Japoniei, potrivit relatărilor din presă.

Pe o autostradă din centrul Japoniei, autovehiculele şi camioanele au rămas blocate în zăpadă pe o distanţă de 10 kilometri, potrivit postului public de televiziune NHK.

Circa 3.000 de persoane au rămas blocate în două gări din oraşul Kyoto, după ce zăpada şi vânturile puternice au dus marţi la suspendarea serviciilor feroviare, drept pentru care o parte dintre pasageri au fost nevoiţi să doarmă pe podeaua gării principale din Kyoto.

Alţi călători au rămas blocaţi în cel puţin 15 trenuri oprite între staţii, în unele cazuri de marţi seară până miercuri dimineaţă, iar o parte din călători au trebuit să parcurgă prin zăpadă distanţa până la o gară unde a fost organizat un adăpost, a relatat NHK.

Citeşte şi: Pentagonul are capacitatea de a riposta la ameninţări în pofida unui deficit de stocuri – Black News

Vânturile puternice asociate furtunii ar putea fi cauza scufundării unei nave-cargo înregistrată în Hong Kong pe ruta dintre vestul Japoniei şi insula Jeju din Coreea de Sud, miercuri dimineaţă. Au fost salvaţi 13 dintre cei 22 de membri ai echipajului, iar operaţiunea de căutare continuă.

Potrivit prognozelor, vremea nefavorabilă va continua până joi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Începe ‘sezonul’ Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024

Începe 'sezonul' Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024 Premiile Nobel din 2024 vor fi decernate începând cu 8 octombrie, când Academia Regală...

Ambalajele alimentare pot conține substanțe chimice asociate cancerului de sân – studiu

Ambalajele alimentare pot conține substanțe chimice asociate cancerului de sân - studiu Un nou studiu realizat de Food Packaging Forum Foundation din Elveția a identificat...

Eminem a anunţat prin intermediul unui videoclip muzical că va deveni bunic

Eminem a anunţat prin intermediul unui videoclip muzical că va deveni bunic Celebrul rapper american Eminem, în vârstă de 51 de ani, va deveni bunic,...

SUA și Microsoft confiscă zeci de domenii online folosite de hackeri ruși

SUA și Microsoft confiscă zeci de domenii online folosite de hackeri ruși SUA au anunțat joi confiscarea a 41 de domenii de internet, despre care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.