Nivel de alertă 3 din 5 în Croaţia, spital din Zagreb închis după contaminarea unor medici cu COVID-19

Publicat:

Autorităţile croate au ordonat duminică evacuarea pacienţilor dintr-un spital din Zagreb unde doi medici au fost depistaţi ca purtători de coronavirus, informează AFP. Guvernul Croaţiei a decis ridicarea nivelului de apărare împotriva epidemiei la 3, pe o scară de la 1 la 5, scrie agerpres.

Ministrul sănătăţii, Vili Baros, a anunţat ambele măsuri de combatere a epidemiei de COVID-19. El a explicat că medicii s-au contaminat în afara spitalului, prin contact cu persoane venite din străinătate.


Citește și : Peste 10.000 de pelerini turci, plasaţi în carantină după ce au vizitat Mecca

Directorul institutului pentru sănătate publică, Krunoslav Capak, a precizat că personalul medical şi pacienţii spitalului închis vor fi puşi sub supraveghere medicală. Baros a adăugat că spitalul va fi dezinfectat, apoi va deveni principalul centru de primire a pacienţilor cu coronavirus din regiunea capitalei croate; alte centre vor fi înfiinţate în mai multe regiuni.

Ministrul a arătat că situaţia de la spitalul Dubrava arată că virusul a pătruns în sistemul naţional de sănătate, ceea ce justifică ridicarea nivelului de apărare.

Citește și : Bulgaria interzice cursele aeriene din Italia şi Spania

Până acum, în Croaţia au fost înregistrate 49 de cazuri de contaminare cu coronavirus, dintr-o populaţie de 4,2 milioane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit Prăbuşirea parţială a unui pod de autostradă, provocată...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.