X

Nivelul mării creşte mai rapid decât se estimase anterior în Noua Zeelandă

Nivelul mării creşte de două ori mai rapid decât se estimase în unele regiuni din Noua Zeelandă, ameninţând cele două mari oraşe ale ţării, conform unui studiu publicat luni, informează AFP, potrivit agerpres.

Datele prelevate de-a lungul coastelor Noii Zeelande au indicat că unele zone se scufundă deja cu trei până la patru milimetri pe an, accelerând riscurile.

Citeşte şi: Biden ar putea fi AUTORIZAT să folosească armata SUA pentru a apăra integritatea teritorială a Ucrainei – Black News

Proiecţiile, considerate “puţin înspăimântătoare” de către un expert, sunt rezultatul unui program extins de cercetare desfăşurat pe o perioadă de cinci ani şi finanţat de către guvern – denumit “NZ SeaRise” – la care au participat zeci de oameni de ştiinţă locali şi internaţionali.

Potrivit previziunilor lor, autorităţile au mai puţin timp decât se preconizase pentru a planifica modalitatea de adaptare la consecinţele schimbărilor climatice, în special o relocare a persoanelor care locuiesc de-a lungul coastelor.

Potrivit lui Tim Naish, profesor la Universitatea Victoria din Wellington, unul dintre coordonatorii NZ SeaRise, dacă nivelul mării la nivel global ar creşte cu aproximativ jumătate de metru până în 2100, această înălţime ar fi echivalentă cu aproape un metru pe unele zone extinse din arhipelag deoarece pământul se scufundă în acelaşi timp.

Acest scenariu ar fi catastrofal pentru Wellington, capitala Noii Zeelande, care ar putea cunoaşte o creştere a nivelului mării cu 30 de centimetri până în anul 2040, ceea ce nu era prevăzut anterior înainte de anul 2060.

Locuitorii din Wellington ar putea fi astfel afectaţi în fiecare an de inundaţii catastrofale.

“Avem mai puţin timp să acţionăm”, a declarat Naish. “Este puţin înspăimântător, dar mai este timp şi cred că aşa trebuie privite lucrurile”, a adăugat el.

Potrivit datelor, coastele de sud-est ale Insulei de Nord, mai populată, sunt cele mai expuse.

Citeşte şi: CÂRTIŢA! Ruşii infiltraseră un spion în sânul Statului Major al armatei ucrainene – Black News

Auckland, cel mai mare oraş din ţară, cu 1,7 milioane de locuitori, este deosebit de vulnerabil. Conform previziunilor, nivelul mării va creşte cu 50% mai rapid în zona de coastă din centrul oraşului şi în câteva suburbii, ceea ce va avea un impact imens asupra preţurilor caselor şi a primelor de asigurare.

NZ SeaRise a dezvoltat un instrument online adresat locuitorilor şi autorităţilor prin care aceştia pot verifica previziunile pentru zona lor, astfel încât să poată fi evaluat riscul de inundaţii şi de eroziune.

“Încă mai avem timp, dar nu să stăm cu mâinile în sân”, a declarat Tim Naish, care a făcut apel la aleşi şi la dezvoltatorii imobiliari să caute cea mai bună modalitate de adaptare la această creştere îngrijorătoare a nivelului mării.

Tags: AucklandNoua ZeelandaNZ SeaRiseTim NaishUniversitatea VictoriaWellington
Categorii: Știrile zilei