Noapte mai calmă la Barcelona după haosul din ajun

Publicat:

După ciocniri violente care au făcut vineri peste 180 de răniţi, tensiunea a scăzut semnificativ sâmbătă în Catalonia în cea de-a şasea zi de mobilizare împotriva condamnării unor lideri separatişti pentru rolul lor în tentativa de secesiune din 2017, comentează AFP, potrivit agerpres.

În acest context, liderul separatist al executivului catalan, Quim Torra, a cerut deschiderea de “negocieri fără condiţii” pentru a găsi o rezolvare a conflictului, dar a fost refuzat ferm de guvernul socialist al lui Pedro Sanchez, sub presiune cu trei săptămâni înainte de alegerile parlamentare de la 10 noiembrie.


Citește și : VIDEO – Noi proteste pe străzile Cataloniei, dupa ce Pedro Sánchez a refuzat o întâlnire cu Quim Torra

În Piaţa Urquinaona, epicentrul violenţelor de vineri seară, 6.000 de persoane, potrivit poliţiei municipale, s-au adunat la apelul stângii separatiste radicale pentru a protesta faţă de “represiune poliţienească”, scandând “Forţele de ocupaţie, afară!” poliţiei care încercuise zona.

Pentru a evita violenţele, care au făcut de luni circa 600 de răniţi în regiune, zeci de separatişti au format un lanţ uman între cordonul de poliţişti şi manifestanţi.

În pofida eforturilor acestora, grupuri de insurgenţi au dat foc mobilierului urban pentru a face baricade, în special pe renumita arteră turistică Las Ramblas, înainte de a fi împrăştiaţi de intervenţia şi proiectilele cu spumă ale poliţiei.

În cursul zilei, militanţi separatişti au ocupat numeroase artere rutiere în regiune, printre care autostrada AP7 spre Franţa.

Vineri seară, la finalul unei manifestaţii paşnice reunind peste o jumătate de milion de persoane, Barcelona s-a scufundat în haos după ciocniri violente între agenţi ai forţelor speciale şi radicali cu măşti pe figură care au făcut 152 de răniţi.

Citește și : Macron cere o clarificare rapidă asupra situaţiei acordului privind Brexitul

În total, 182 de persoane au fost rănite vineri în regiune, cel mai grav bilanţ de la începutul manifestaţiilor declanşate de condamnarea, luni, la pedepse între 9 şi 13 ani de închisoare a nouă lideri separatişti pentru rolul lor în tentativa de secesiune din 2017.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.