#NoGroKo! Social-democraţii germani se opun unei alianţe cu Merkel

Publicat:

#NoGroKo! (Nu ‘marii coaliţii’): cu acest hashtag imprimat pe tricouri, pe sacoşe din pânză şi pliante, militanţi social-democraţi îşi manifestă opoziţia pentru o nouă alianţă guvernamentală cu formaţiunea conservatoare a cancelarului german Angela Merkel, relatează marţi AFP, potrivit agerpres.

Printre cei care se pronunţă împotriva unei apropieri cu conservatorii, în încercarea de a pune pe picioare un guvern, se numără şi Bjorn Steinborn, militant de aproape trei decenii într-o filială berlineză a Partidului Social-Democrat (SPD).


Citeşte şi: Trei femei revin cu acuzaţiile la adresa lui Trump: ‘Şi-a pus mâinile peste tot, mă săruta şi mă atingea’

‘Sunt împotriva marii coaliţii, pentru că nu cred că aceasta poate rezolva problemele ţării noastre’, asigură acest angajat bancar de 47 de ani, subliniind că SPD ‘a guvernat deja ultimii patru ani cu Uniunea Creştin-Democrată (CDU), partidul Angelei Merkel)’ şi că ‘punctele de convergenţă’ dintre cele două formaţiuni ‘sunt acum epuizate’.

Delegaţii SPD s-au pronunţat săptămâna trecută pentru începerea discuţiilor cu tabăra conservatoare, lăsând totodată deschisă uşa pentru retragere: un guvern comun, sprijin acordat guvernului minoritar al Angelei Merkel, dar fără participare la noi alegeri.

O primă reuniune la vârf urmează să aibă loc miercuri, la Berlin, între cancelarul federal Angela Merkel, aliatul său bavarez Horst Seehofer şi preşedintele SPD, Martin Schulz.

Acesta din urmă trebuie să depună mari eforturi pentru a canaliza sfidarea militanţilor săi, care au distribuit fluturaşi împotriva unei coaliţii şi şi-au multiplicat criticile de la tribuna congresului lor.

În special tânăra generaţie a social-democraţilor este împotriva perspectivei de a rămâne parteneră minoritară a creştin-democraţilor. Această alianţă împotriva naturii ‘a fost clar înfrântă la 24 septembrie’, în timpul legislativelor, apreciază Kevin Kuhnert, care conduce Jusos, organizaţia de tineret a SPD. În timpul acestor alegeri, SPD a înregistrat cel mai rău scor al său din 1949, cu doar 20,5% dintre sufragii. Acest pas în urmă ‘este orice numai nu un apel al electorilor de a reforma o asemenea coaliţie’, adaugă Kuhnert.

Deputatul social-democrat Karamba Diaby constată o mare sfidare a ‘tinerilor noştri’, care au fost ‘motorul campaniei şi sunt foarte dezamăgiţi’.

Citeşte şi: După atentatul de la New York, Trump cheamă la reformarea sistemului de imigrare

Militanţi anti-‘GroKo’ au afişat astfel mesaje ostile la intrarea în sala unde avea loc congresul SPD. Pentru unii dintre ei, în joc este viitorul nu doar al acestei formaţiuni politice, ci şi al întregii Europe, unde forţele social-democrate au înregistrat un declin.

În aproape 20 de ani de la victoria lui Gerhard Schroeder în 1998, SPD a pierdut 20 de puncte, iar în opinia unora dintre militanţii săi, chiar şi identitatea.

SPD a guvernat deja în două rânduri cu conservatorii Angelei Merkel (2005-2009 şi 2013-2017), dar are probleme în a se pune în valoare ca simplu partener minoritar: de reformele impulsionate de SPD, cum este şi introducerea salariului minim, a profitat mai ales electoratul cancelarului federal.

Conducerea partidului se ştie supravegheată. Pentru că, în final, militanţii sunt cei care vor avea ultimul cuvânt. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.